Negocierile privind eliberarea ostaticilor blocate din nou, iar Netanyahu retrage negociatorii | AO NEWS
Premierul Netanyahu a rechemat acasă o parte din echipa de negociatori ai Israelului pentru consultări, după o săptămână de negocieri fără rezultat în Qatar, pe fondul creșterii ofensivei terestre a Israelului în Gaza.
Conform unei declarații oficiale, doar membrii superiori se vor întoarce, în timp ce cităm „eșalonul de lucru va rămâne deocamdată la Doha”.
Declarația lui Netanyahu a venit în urma acuzațiilor reprezentanților qatarezi și Hamas conform cărora Israelul este de vină pentru lipsa de succes în negocieri. „Israelul a fost de acord cu propunerea americană de returnare a ostaticilor, care se bazează pe cadrul Witkoff”, a spus Netanyahu. „Această propunere a fost recent transmisă Hamas prin intermediul mediatorilor, iar acesta continuă să se agațe de refuzul său.”
În contextul blocajului diplomatic și al extinderii luptelor din Fâșia Gaza, armata israeliană a confirmat moartea unui militar de origine română. Victima este sergentul Danilo Mocanu, în vârstă de 20 de ani, combatant în Batalionul 82 al Brigăzii 7 Blindate.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 22 mai 2025.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












