Alianța Evanghelică din Austria sărbătorește 50 de ani de existență | AO NEWS
Alianța Evanghelică Austriacă a ținut adunarea anuală în orașul Wels, prin care a marcat cea de-a 50-a aniversare a entității. Î
n acest an Alianța a primit 11 membri noi și a adoptat în unanimitate noile statute.
Alianța Evanghelică din Austria este cităm „un loc de întâlnire pentru oameni din aproape toate confesiunile creștine”, au explicat ei, „cu șapte alianțe regionale și 10 grupuri de lucru, și este, de asemenea, puternic reprezentată în statele federale”. Scopul organizației este de a oferi grupurilor creștine evanghelice un sprijin cât mai consistent pentru ca fiecare credincios să poată să-și exercite libertatea religioasă cât mai bine cu putință.
Întâlnirea de anul acesta s-a concentrat pe analiza trecutului, dar și, cităm „pe modul în care Alianța Evanghelică poate fi pregătită pentru viitor”. Au fost decise modificări structurale pentru a îmbunătăți activitatea subgrupurilor și a elimina neclaritățile. Cei prezenți au discutat despre nevoia de integrare a congregațiilor provenite din familii de migranți, astfel încât să se simtă bineveniți în Alianță.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 20 iunie 2025.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












