Reacția negativă a industriei obligă UE să limiteze aplicarea Pactului Verde | AO NEWS
Uniunea Europeană a fost de acord să scutească 90% dintre companii de la plata controversatului tarif climatic, care ar fi urmat să intre în vigoare în 2026, cedând efectiv presiunilor politice și din mediul de afaceri.
Aceasta reprezinta o corecție substanțială, deși nerecunoscută - a așa-numitului Mecanism de Ajustare la Frontieră a Carbonului, un pilon cheie al Pactului European Verde.
Decizia, adoptată de negociatorii Parlamentului European și ai Consiliului, amâna ridicarea pragului de emisii la 50 de tone de CO2 pe an, scutind efectiv marea majoritate a firmelor importatoare de plata taxei de carbon.
Deși instituțiile UE nu au recunoscut oficial acest lucru, această schimbare de direcție reprezintă o victorie parțială pentru cei care au avertizat cu privire la riscurile economice ale taxelor de carbon. Diverse sectoare industriale și unele grupuri parlamentare au tras semnale de alarmă cu privire la impactul disproporționat pe care acest tarif l-ar avea asupra competitivității companiilor europene, a întreprinderilor mici și mijlocii.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 23 iunie 2025.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












