Evanghelicii deplâng „recunoașterea discriminatorie a bisericilor” în Austria | AO NEWS
Alianța Evanghelică din Austria a prezentat recent un raport comun Consiliului ONU pentru Drepturile Omului înainte de Revizuirea Periodică Universală a Austriei, programată pentru ianuarie 2026.
Raportul abordează situația libertății religioase în țară unde libertatea religioasă este garantată în Austria, dar statul a stabilit 3 categorii de instituții religioase recunoscute.
Cel mai înalt nivel de recunoaștere este cel de „biserică sau societate religioasă recunoscută legal”. Apoi, există „comunitățile confesionale religioase înregistrate la stat, care au personalitate juridică, dar nu și cea a unei corporații publice”. A treia categorie include «organizațiile religioase», care nu se califică pentru niciunul dintre statutele de mai sus, dar pot solicita să devină asociații.
Raportul denunță faptul că „cerințele extrem de ridicate fac practic imposibilă recunoașterea legală a grupurilor religioase mai putin numeroase ca biserică”. Alianța Evanghelică îi solicită guvernului să „revizuiască recunoașterea organizațiilor religioase pentru a pune capăt discriminării”, asigurându-se că „recunoașterea legală a organizațiilor religioase nu exclude religiile mici și noi”.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 25 iulie 2025.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












