Pastorul sud-coreean Hyun-Bo Son a fost eliberat din închisoare | AO NEWS
Pastorul Hyun-Bo Son, arestat în septembrie 2025 în Coreea de Sud, a fost eliberat din închisoare săptămâna trecută. Pastorul Son de la Biserica Segyeoro din Busan a fost acuzat de către autoritatile locale de „agitație electorală și interferență cu sistemul electoral” pentru că a intervievat un candidat în timpul unei slujbe religioase.
Pastorul Son a fost activ în lupta împotriva exceselor de putere ale guvernului, inclusiv ca lider al grupului „Salvați Coreea”, care face campanie împotriva actualului președinte sud-coreean de stânga, prim-ministrului și Partidului Democrat, care sunt la putere.
Pastorul Son și familia sa continuă să susțină că arestarea sa s-a datorat poziției sale ferme față de principiile creștine și biblice, inclusiv contribuției la mobilizarea a două milioane de oameni pentru a se opune Legii Antidiscriminare, despre care criticii spun că ar putea incrimina predicarea împotriva homosexualității și ar putea restricționa discursul religios. Pastorul Son consideră că arestarea sa a avut scopul de a intimida și limita creștinii și opiniile lor conservatoare din Coreea de Sud.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 10 februarie 2026.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












