Președintele Aoun acuză Iranul că folosește Libanul drept monedă de schimb | AO NEWS
Președintele libanez Joseph Aoun insistă asupra continuării negocierilor cu Israelul, în ciuda presiunilor puternice din partea regimului iranian și a reprezentanților săi, Hezbollah, care au ignorat acordul de încetare a focului și au continuat să tragă asupra Israelului, declanșând un scurt schimb de focuri între Israel și Iran.
Într-o declarație pentru CNN, Aoun a criticat vehement regimul Iranian pentru cererea sa de a conecta încetările focului din Liban și Iran, acuzându-l că folosește țara sa drept monedă de schimb, fiind una dintre cele mai puternice critici la adresa regimului care controlează efectiv zone întregi din Liban prin intermediul Hezbollah.
Hezbollah s-a opus vehement oricăror contacte oficiale cu Israelul, iar instituțiile sale media afiliate au lansat o campanie de propagandă, care îl etichetează pe Aoun, un creștin maronit, drept trădător.
Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, l-a criticat ulterior pe Aoun pentru declarațiile sale. „Dacă Libanul ar fi fost o monedă de schimb pentru Iran, am fi avut de mult timp o înțelegere. Salvați Libanul de adevăratul dușman, domnule președinte”, facând referire la Israel.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 12 iunie 2026.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












