Președintele Trump îl critică pe Macron în legătură cu revoltele violente din Franța
Președintele SUA, Donald Trump, a comentat revoltele violente din Franța, criticând politicile președintelui francez Emmanuel Macron. În discuțiile cu jurnaliștii, Trump a declarat că a avertizat conducerea franceză, cu mult timp în urmă, cu privire la ascensiunea islamului radical și a susținut că Macron ar fi trebuit să ia măsuri pentru a-i restricționa intrarea în țară. El a avertizat: „Parisul va deveni foarte curând un oraș musulman, iar asta nu era înțelegerea... I-am spus lui Emmanuel: «Ar trebui să-ți închizi granițele»”, le-a mai spus Trump jurnalistilor.
Mii de localuri au fost avariate sau distruse; pagubele materiale au fost estimate la peste un miliard de euro, 2.400 de persoane au fost arestate, iar aproape 1.000 de polițiști au fost răniți.
Experții au anticipat de mult timp revoltele care au afectat Franța și avertizează că acestea ar putea fi un preambul la ceea ce urmează să se întâmple și în alte națiuni europene. Politologul dr. Ralf Schoellhammer, din Viena, a avertizat cu privire la riscul unui război civil în Europa, afirmând că acesta este un exemplu elocvent al „alianței roșu-verde”: stânga socialistă aliindu-se cu islamiștii, așa cum s-a întâmplat în multe națiuni, inclusiv în Statele Unite.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 23 octombrie 2026.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri












