Refugiatii yaziditi din Irak, persecutati de SIIL, au primit ajutor umanitar
182 000 de yazidiți au căutat un refugiu în orașele kurde adăpostindu-se în clădiri cu birouri goale.
În spatele meu se află munții care duc înspre Turcia. Turcia se află la câțiva kilometri distanță și mulți dintre yazidiții care au venit în orașul din nordul Irakului, în Zakho, spun că preferă să meargă în Turcia afirmând că nu pot să mai trăiască alături de musulmanii arabi, a relatat reporterul.
Un lider yazidit ne-a spus că sute de vecini musulmani s-au ridicat împotriva yazidiților când au venit în Sinjar luptători ai Statul Islamic.
Ne-au luat soțiile, copiii, vârstnicii, totul. Chiar dacă ne primim casele, nu mai putem trăi cu arabii pentru că ne persecută, a spus Faris Elias.
Un refugiat a petrecut opt zile pe muntele Sinjar. S-a convertit de curând la creștinism și astfel îi protejăm identitatea. Shamo a spus că a fost de față când au fost omorâți 170 de yazidiți și apoi le-au luat soțiile și fiicele ca să le vândă sau să le folosească pentru sclavie sexuală. A spus că nu vrea să aibă nimic de-a face cu islamul din cauza grupării SIIL și din cauza atrocităților comise de musulmanii pe care cândva îi considera prieteni. Shamo a spus că a fost atras de creștinism datorită blândeții și generozității creștinilor.

'Pot să spun un singur cuvânt despre diferența dintre islamism și creștinism. Diferența este una ca de la cer la pământ. Ne gândeam în fiecare zi de ce nu ne comportăm ca și creștinii. Vedeam o adevărată umanitate în viața lor', Shamo, creștin yazidit.
Refugiații yazidiți se simt trădați de musulmanii arabi și le cer ajutorul kurzilor și creștinilor.

'Suntem aici ca să vă demonstrăm că nu sunteți abandonați. Știind că mulți yazidiți au murit pe muntele Sinjar din lipsă de apă potabilă, am luat inițiativa ca să aducem cisterne cu apă pentru a le asigura necesarul zilnic ca să supraviețuiască', a afirmat Brian Scott, CBN program de ajutorare.

CBN a aprovizionat cu opt cisterne, dublând numărul de cisterne existente pentru 4 000 de refugiați care locuiesc în clădirile acestea cu birouri neterminate.
'Am auzit că aveți nevoie de pături. Aceste pături sunt trimise de către credincioșii din America pentru yazidiți. Oamenii se gândesc la voi și se roagă pentru voi', a afirmat Brian Scott, dintr-un program de ajutorare umanitara.
Shamo este mulțumitor și le cere americanilor să continue să se roage pentru yazidiți.
'Vă rugăm să ne ajutați și să ne oferiți protecție sau să ne scoateți din țară pentru că nu vrem să ne mai pierdem soțiile și copiii. Rugați-vă pentru yazidiți să se întoarcă la Hristos, așa cum am făcut și eu', a afirmat Shamo.
Inimile și viețile sunt schimbate datorită celor de la CBN care aduc pături și apă de băut și apa vie pentru veșnicie.
'Facem lucrurile acestea în numele lui Isus Hristos', a afirmat Brian Scott












