Pericolul pe care il reprezinta Islamul radical pentru Occident
Chris Mitchell a stat de vorbă cu Ryan Mauro, un analist în securitate națională pentru proiectul Clarion, despre amenințarea crescândă a Islamului radical. Acesta a fost întrebat dacă crede că americanii sunt încă inconștienți de pericolul pe care îl reprezintă Islamul radical pentru Occident, după cum spunea Said Said: Vrem să schimbăm constituția SUA.
Ryan Mauro a raspuns: 'La 11 septembrie, americanii au privit spre al-Qaida și cred că înțeleg ce înseamnă al-Qaida. Cum să nu înțelegi ce se întâmplă când cineva decapitează o persoană în Oklahoma ? E foarte ușor de înțeles. Oamenii însă nu au înțeles Islamul radical în multiplele sale forme. Înțelegem că ei ucid americani civili pe teritorii americane. Dar oare înțelegem agenda Islamismului, care încearcă să combine moscheea cu statul, să implementeze peste tot legea sharia, probabil și în SUA ? Dacă pui o altă organizație cum ar fi Frăția Musulmană alături de al-Qaida, pare mai moderată. Însă dacă suntem atenți la limbajul și credințele lor, vedem că sunt extremiști și asta trebuie să vadă americanii.'
O dovadă a faptului că jihadiștii au pătruns pe terenul SUA este situația ce a avut loc în urmă cu câteva zile în Moore, Oklahoma. Ryan Mauro a fost întrebat dacă crede că oamenii vor începe să înțeleagă realitatea, incidentul fiind actual, foarte înfiorător și specific Islamului.
'Americanii încep să înțeleagă extremismul Islamului violent, după ceea ce s-a întâmplat pe teritoriul SUA. Însă înțeleg ei oare ideologia care a dus la acea situație ? Dacă ascultăm mărturiile celor ce săvârșesc astfel de fapte, vedem că ei sunt conduși de credința în uniunea dintre moschee și stat. Se vor lega de politica Americii și de sprijinul pe care îl oferă Israelului. E normal să te legi de astfel de lucruri, atunci când tu crezi că trebuie să reînvi califatul și să implementezi legea sharia în toată lumea. Dacă tu crezi că Allah vrea să reînvi califatul și să aplici legea sharia, sprijinul Americii față de Israel trebuie să înceteze, la fel și politica externă a acesteia.Pe mine, ceea ce m-a frapat la incidentul din Oklahoma, pe lângă violența evidentă, este tăcerea prietenilor de pe Facebook ai acestui individ care nu au făcut nimic. Era evident că acesta avea să provoace, mai devreme sau mai târziu, un atac terorist islamic. Nu se poate ca prietenii lui de pe Facebook să nu știe ce posta el. Câți dintre ei, însă, au raportat la FBI ?Americanii mai trebuie să înțeleagă că atunci când observăm, chiar și pe Facebook, orice fel de amenințare la violență sau ură față de altă persoană, ca și cetățeni ai SUA, trebuie să luăm lucrurile în serios și să acționăm. Sunt foarte dezamăgit că nimeni nu a intervenit în Oklahoma.'

Cred că la acest capitol, israeliții sunt foarte vigilenți. Ei dacă observă vreun pericol, sunt mai mult decât dispuși să informeze autoritățile. Poate că e o lecție pe care americanii trebuie să o înțeleagă. Ryan Mauro vorbea despre califat și despre faptul că Statul Islamic a declarat un califat. Al-Baghdadi a declarat aceasta cu doar câteva săptămâni în urmă. Ryan Mauro a fost întrebat dacă influențează aceasta în vreun fel dinamica războiului islamic sau ridicarea Islamului în Orientul Mijlociu ?
Ryan Mauro a răspuns: 'Cred că Statul Islamic este foarte brutal, mai ales față de cei pe care vrea să îi cucerească și care sunt în dezavantaj. SIIL devine tot mai puternic și mai înspăimântător, reprezentând subiectul numărul unu al știrilor din SUA. În acest sens, este o schimbare. Însă nu putem spune că dinamica regiunii s-a schimbat prea mult. Acesta este rezultatul inevitabil al unei ideologii islamice în Orientul Mijlociu. Aș vrea să subliniez faptul că foarte mulți musulmani s-au ridicat împotriva acestei ideologii. Gândiți-vă la egiptenii musulmani care s-au ridicat împotriva Frăției Musulmane sau la musulmanii activiști care au recunoscut că uniunea dintre moschee și stat nu mai funcționează. Că s-au săturat de război, că vor pace cu Israelul și cu Occidentul, că nu vor să își pună copiii în pericol. De ce nu conduc aceștia regiunile lor ? De ce sunt și ei persecutați ? De ce organizațiile din SUA nu le oferă o platformă pentru a învinge războiul ideologic ? Pe de o parte, lucrurile devin tot mai sumbre, din cauza ridicării SIIL, însă eu cred că SIIL e o reflecție a status-quo-ului pe care, de ceva vreme, refuzăm să îl recunoaștem.'












