Lupta contra cronometru impotriva virusului Ebola in Liberia
Panica și anxietatea sunt palpabile. În această țară săracă din Nordul Africii, liberienii se luptă să-și învingă teama. Cele câteva centre de tratament pentru victimele virusului Ebola sunt supraaglomerate și personalul este insuficient. Zeci de persoane mor în fiecare zi.
Cei de la CBN au ajuns în Monrovia, capitala Liberiei. În momentul în care au coborât din avion fiecare pasager a trebuit să-și spele mâinile cu clor. La o distanță de câțiva pași se aflau asistentele pregătite să verifice temperatura călătorilor.

Linia întâi de apărare împotriva virusului Ebola se află la aeroportul internațional din Monrovia. Fiecare persoană care intră sau iese din țară este verificată.
În Liberia s-au înregistrat peste jumătate din numărul total de victime cauzate de Ebola. În ciuda promisiunilor făcute de guvern, că situația este sub control, oamenii nu sunt prea convinși de asta. Se tem unii de alții. Nu se ating, nu se îmbrățișează. Oamenii păstrează o anumită distanță unii față de alții. Organizația 'Operation Blessings' este acolo ca să ajute. Săptămâna trecută, au fost instalate încă șase surse de clor capabile să producă sute de litri de clor pe zi pentru ca mii de oameni să se spele pe mâini cu apă ce conține clor și mai apoi cu săpun ca să oprească transmiterea virusului. Au mai fost trimise încă zece unități.
Peste o sută de rezervoare de apă cu clor vor fi trimise în satele aflate la mare distanță de capitală. Un container lung de 12 metri plin cu mănuși, măști și cearșafuri a fost trimis la centrele de tratament pentru victimile virusului Ebola. Între timp, continuă campania de prevenire a răspândirii virusului Ebola. Echipe de voluntari susțin seminare de avertizare în întreaga țară, pentru a se asigura că oamenii urmăresc pașii în ceea ce privește igiena pentru a nu contracta virusul.












