O avertizare zguduitoare cu privire la terorismul islamic
Fostul general Michael Flynn stie mai multe despre razboiul impotriva terorismului islamic decat aproape oricine. De-a lungul anilor, a interogat sute de talibani, membrii al-Qaeda si alti teroristi ca director al Defense Intelligence Agency. Intr-un interviu cu Pat Robertson, fondatorul CBN, Flynn aduce o avertizare zguduitoare despre mizele acestui razboi.
A interogat sute de talibani si alti radicali din Orientul Mijlociu. Precum si membri al-Qaeda. Ce cred ei cu privire la islam? Cred ca sunt adevarati urmasi ai islamului?
Da, cred. Daca citesti Coranul, invataturile pe care acesta le prezinta, si vorbesti cu oameni care au credinta profunda in legea Sharia, o lege care face parte din constitutia multor tari musulmane din lume, realizezi ca sunt adevarati credinciosi
si ca nu ai de-a face cu o organizatie criminala, cu un cult, ci cu o organizatie care are credinte religioase profunde, care sunt apocaliptice. Au stabilit un califat cu resedinta in Levant, care reprezinta Siria, Irak si Liban, si au aspiratii la nivel mondial, pe care le-am vazut deja. Nu e vorba despre o organizatie care a aparut dintr-o data, in ultimul an. Au inceput sa se ridice la scurta vreme dupa ce i-am invins in Irak, in perioada 2010-2011. I-am vazut ridicandu-se in 2011 si ajungand pana aici. Se intampla deja de ceva vreme. Vorbim de un plan de 30 de ani, dupa cum l-as descrie eu. Impreuna cu altii care cred cu tarie in securitatea noastra nationala, incercam sa ne dam seama in ce perioada a campaniei lor se afla.
Sunt oare in faza de atacuri, sa spunem asa, si vedem inceputurile acestui lucru? Am lucrat in departamentul de informatii si a trebuit sa identific dusmanul multor comandanti, pe multe terenuri de lupta, de-a lungul carierei. Daca nu puteam identifica inamicul, nu-mi meritam pozitia fata de acei comandanti. Daca nu identifici dusmanul, nu poti decide cum sa-l invingi, cum sa-l distrugi sau, in cazul de fata, cum sa-l elimini. Vrem sa vedem un spirit de conducator din partea presedintelui nostru ca sa-l putem sustine, ca aceasta tara sa stie cu ce urmeaza sa se confrunte cand vorbim despre aceasta forma radicala a islamului, care nu va fi eliminata rapid.
Am condus din spate in Siria. Nu am facut aproape nimic acolo. The Defense Intelligence Agency a oferit administratiei o imagine clara a situatiei cu care se confrunta si cu ce s-ar intampla daca nu actionam in Siria?
Da, informatiile oferite de organizatie, in special cele militare, au fost foarte clare. Cred ca folosirea armelor chimice in Siria a fost o dovada incredibila de ultraj, ca sa nu mai precizam ca a fost o incalcare a legii internationale si a comportamentului moral international atunci cand au folosit chimicale letale impotriva propriului popor. Au omorat un numar mare de oameni si nu au facut-o doar o data. Nu ar trebui sa punem limite sau, daca le punem, ar trebui sa facem ceva in acest sens, in loc sa nu facem nimic. Asta afecteaza mult respectul natiunii noastre. Oamenii din intreaga lume se asteapta ca Statele Unite sa fie liderul mondial.
Exista un motiv pentru care suntem in aceasta pozitie si nu ar trebui sa permitem
sa fim vazuti egali cu alte natiuni ale lumii fiindca idealurile si valorile noastre nu sunt egale cu ale lor. Noi credem in libertate, in egalitatea fiintelor umane... S-au intamplat o serie de lucruri care m-au dezamagit foarte tare. Probabil ca de asta sunt prezent aici si am parasit guvernul. Eu am fost soldat si asta ma caracterizeaza, asa ca salut si ma retrag atunci cand nu pot fi de acord cu cei pentru care lucrez.
DIA a oferit indrumari clare presedintelui, dar urmau alegerile si a avut o premisa anume, iar informatiile oferite nu se potriveau cu aceasta. Michael Flynn a fost Intrebat daca a asa este:
Al-Qaeda era pe fuga, era invinsa, tocmai il omoraseram pe Bin Laden, asa ca era un sentiment de euforie politica, care nu se potrivea unui anume raport, de aceea, nu au vrut sa le accepte. Acestia, insa, se ridica si se inmultesc tot mai mult. La acea vreme, estimarile noastre erau ca multe dintre acele grupuri aproape ca se dublasera si se asociau cu al-Qaeda.
Este dovada de iresponsabilitate ca cineva sa spuna ca acestea fug. Ne confruntam acum cu o problema careia i-am dat mult timp la dispozitie sa creasca. Va trebui sa tratam problema in multe moduri diferite. Vreau ca oamenii sa inteleaga ca acest dusman are intentia sa ne fure modul de viata, dar noi trebuie sa le luam scuzele si ideile pe care incearca sa le expuna. Nu e vorba despre cateva mii, ci sunt milioane in intreaga lume.
Stire difuzata in emisiunea Jerusalem Dateline 107 - decembrie 2015 - ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri/stiri-despre-israel












