O sahista dintr-o mahala din Uganda a devenit cunoscuta in toata lumea
O poveste incredibila despre speranta si triumf va fi prezentata in cinematografele din Statele Unite la acest sfarsit de saptamana. „The Queen of Katwe” este povestea victoriei unei fete sarace in ciuda tuturor greutatilor. S-a nascut intr-un cartier sarac din Uganda, fara mancare sau carti, Phiona Mutesi s-a ridicat din saracie si a devenit o campioana internationala de sah. Este un miracol. Phiona i-a spus reporterului Efrem Graham, ca succesul ei a facut parte din planul lui Dumnezeu. Acest film da speranta copiilor din cartierele sarace din Uganda si oamenilor din intreaga lume.
Cu mult inainte de realizarea filmului ”Queen of Katwe”, CBN a avut posibilitatea de a spune povestea uimitoare a Phionei.
Robert Katende: A fi african inseamna a fi o persoana inferioara in lume, a fi din Uganda inseamna a fi o persoana inferioara in Africa. A fi din Katwe inseamna a fi o persoana inferioara in Uganda. O fata este o persoana inferioara in Katwe. Aflata in umbra capitalei Ugandei, Kampala, Katwe este, in adevaratul sens al cuvantului, o mahala. Aici sunt alungati refugiatii pentru ca nimeni nu vrea sa traiasca acolo. Acest loc este un canal colector. Infractiunile, drogurile si prostitutia fac ravagii. Jumatate din fetele adolescente sunt mame. Se spune ca daca te-ai nascut in Katwe, vei muri in Katwe.
Cladirea se numeste Biserica Agape, si face parte din lucrarea cu sediul in SUA, numita Sports Outreach. Katende este directorul lucrarii.
Robert Katende: Copiilor le place sa se joace, dar adesea, nu li se da aceasta posibilitate. Unii dintre acesti copii nu au posibilitatea de a se juca, pentru ca lupta pentru supravietuire.
Asa cum va puteti imagina, aici se practica mult sport. Baietii se apuca imediat sa joace fotbal, si zeci de copii vin in fiecare dimineata. Multi nu merg la scoala, unii sunt orfani, iar cativa sunt fara adapost. Toti cauta indrumare in felul lor.
Robert Katende: Cand vin, in primul rand trebuie sa le arati ca iti pasa de ei, ca esti alaturi de ei. Te joci cu ei. Ii incurajezi. In cele din urma, se formeaza o legatura cu ei. Astfel, pot avea parte de o viata pe care nu au cunoscut-o pana atunci.
Fotbalul este popular dar are si dezavantaje. Poate fi un sport rapid si violent, astfel nu participa toata lumea. Robert a observat asta si a cautat alte modalitati pentru a-i implica pe toti. In cele din urma, s-a gandit la un joc atat de strain incat nici nu exista un termen pentru el in limba lui materna. Robert i-a invatat acest joc pe multi copii care nici nu stiau sa citeasca.
Intr-o zi, in timp ce le vorbea copiilor din mahala despre pioni, turnuri si regi, Robert a observat o fata de 9 ani care privea pe geam.
Este impropriu sa spui ca Phiona era in varsta de 9 ani. Nimeni nu stie cati ani avea. Stim ca s-a nascut in Katwe. Stim ca tatal ei a murit cand ea a avut 3 ani, probabil a avut SIDA. Stim ca atunci cand a aparut la geam, a mers mai multi kilometri ca sa caute ceva de mancare.
Sahul nu este un joc simplu. La inceput, Phiona a pierdut de multe ori, insa a continuat sa joace. Phiona are ceva ce nu se poate invata. Are instinct, abilitatea de a vedea mutarea potrivita cu mai multe miscari in avans si stie ca o mutare gresita inseamna moarte. Aceasta este lectia pe care a invatat-o in Katwe.
In decursul unui an, Phiona i-a invins pe baietii de la Biserica Agape, si pe antrenorul Robert. Apoi, a vizitat scoli unde i-a invins pe copiii cu care juca. Apoi, a jucat cu studenti universitari pe care, la fel, i-a invins. In 2007, Phiona Mutesi in varsta de 11 ani, a castigat Campionatul de Juniori din Uganda si peste cativa ani Campionatul National. Phiona Mutesi este crestina. A cunoscut credinta la lucrarea Outreach Mission care a ajutat-o sa supravietuiasca in Katwe.
In 2010, Phiona, la varsta de 14 ani, a mers in Siberia cu echipa nationala a Ugandei la campionatul cel mai prestigios din lume, la Olimpiada de sah. Si-a parasit tara a doua oara, si atunci a fost remarcata pentru prima data. Dupa ce s-a intors in Uganda, in dimineata urmatoare Phiona a fost primita ca un erou. In curand au inceput sa o caute scriitori si reporteri. Povestea ei a fost relatata de CNN, ESPN si a aparut o carte despre viata ei. A mers intr-un turneu in America, A vorbit la Fundatia Bill si Melinda Gates. S-a intalnit cu Garry Kasparov. Disney realizeaza un film despre viata ei. O asteapta un viitor stralucitor.
Sahul este biletul ei de plecare din mahala, din coliba in care traieste cu mama si cu fratii ei. Daca ea poate sa plece, ii poate inspira si pe altii sa calce pe urmele ei.
A fi african inseamna a fi o persoana inferioara in lume, a fi din Uganda inseamna a fi o persoana inferioara din Africa. A fi din Katwe inseamna a fi o persoana inferioara in Uganda. O fata este o persoana inferioara in Katwe. Cu toate acestea, in Katwe, in locul cel mai defavorizat, regina sta semet.
stire difuzata in emisiunea Mapamond crestin 639 - 16 octombrie 2016. Ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri












