Interviu cu Chris Mitchell despre eroii care salvează vieți pe front
Wendy Griffith: Invitatul nostru este Chris Mitchell din Ierusalim. Mă bucur să te văd, Chris. Dave are experiență militară?
Da. În timp ce mă uitam la reportaj, mi-au venit în minte multe amintiri minunate. Da, el a luptat timp de 20 de ani în armată. A primit o instruire militară. Chuck Holton a fost cel care m-a prezentat lui Dave. El mi-a spus că nu a mai întâlnit pe cineva care să se roage așa de mult. L-am întâlnit de multe ori în nordul Irakului și am petrecut timp cu el și e adevărat, e un om al rugăciunii. E unul dintre eroii mei în credință.
Wendy Griffith: Vedem că el luptă atât în domeniul natural cât și în cel spiritual. Spune-ne, cum se bazează pe rugăciune și credință în aceste situații foarte periculoase?
El se roagă aproape neîncetat. Așa scrie în Biblie, iar în cazul lui Dave și al echipei sale e adevărat, mai ales în cazul lui Dave. L-am văzut în acea înregistrare scurtă. El știe că nu duce doar o bătălie fizică, ci și una spirituală. Rugăciunea este arma pe care o folosește aproape zilnic.
Wendy Griffith: E interesant ce a spus, că e mulțumitor pentru rugăciunea sfinților care i-au dat îndrăzneală să treacă la acțiune. Este cu adevărat o sursă de inspirație pentru mulți dintre noi, pentru modul în care își manifestă credința și îndrăzneala când se confruntă cu provocările zilnice. Aceasta este, cu siguranță, parte integrantă a mesajului său.
Cu siguranță. El trăiește în acest fel, nu este doar un mesaj de-al său. În timpul petrecut cu el am observat modul în care se folosește de experiențele acumulate în armată și credința spirituală pentru a-i ajuta pe cei oprimați. El și-a început lucrarea de slujire în Birmania și i-a ajutat pe cei vulnerabili și oprimați. I-a oferit educație, speranță și afecțiune. Am văzut asta pe liniile de fornt în Mosul și a demonstrat asta în acea înregistrare de 12 secunde care a făcut înconjurul lumii. El trăiește conform acelui verset: „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.” El a dovedit asta în Irak și continuă să trăiască conform acelui verset. Asemena familiei sale. E o familie deosebită pentru care oamenii trebuie să se roage în contiunare.
Wendy Griffith: Rămâi cu noi, Chris. Vreau să vorbesc cu producătorul nostru, Emily Jones. Emily, care este reacția audienței care ne urmărește pe Facebook la această poveste incredibilă?
Emily Jones: Oamenii sunt încântați de această poveste. Cineva ne-a scris din Maui, Hawaii, din Texas. Oamenii spun că este uimitor faptul că acești oameni fac evanghelizare într-o vreme ca aceasta. Exact așa au spus: într-o vreme ca aceasta, când există așa de mult rău și întuneric, ei merg pe linia de front.
Wendy Griffith: Ei merg pe linia de front unde se trage cu arme.
Emily Jones: E o poveste minunată care încântă audiența.
Wendy Griffith: Are cineva întrebări pentru Chris?
Emily Jones: Da. Iată una dintre întrebările frecvente: Ce ar răspunde Dave acelor oameni care spun că decizia lui de a pune în pericol viața familiei sale este una greșită?
Wendy Griffith: E o întrebare interesantă. Chris, ce ne poți spune?
E o întrebare care apare des. El mi-a explicat situația. Ce spuneți despre acei coloniști care s-au dus cu familiile lor în căruțe cu coviltir spre vest în teritoriile locuite de indieni, în teritorii periculoase? El nu își duce familia în zonele în care se trage cu arme de foc, însă sunt locuri periculoase. El e convins că Dumnezeu îi va proteja. Așa s-a și întâmplat. Copiii sunt deosebiți. Au trecut prin experiențe prin care trec puțini copii.
Wendy Griffith: Așa este. Am observat în reportajul tău că sunt foarte fericiți și sunt pregătiți să meargă în zonele aflate în prima linie cu tatăl lor.
Emily Jones: Da. Iată o altă întrebare frecventă: Cum îl putem susține pe Dave pe linia de front prin rugăciune? Cum să ne rugăm pentru el și pentru familia lui?
Wendy Griffith: Este o întrebare bună. Chris?
Rugați-vă pentru protecție. Spuneți Psalmul 91: „Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic.” Rugați-vă să primească resursele necesare pentru a ajuta oamenii. Au primit mâncare, apă și alte provizii de la multe lucrări ca să meargă în acele locuri unde alte lucrări nu ajung și să îi ajute pe cei cu nevoi. Majoritatea celor pe care îi ajută sunt musulmani. Împărtășesc cu ei dragostea lui Isus în mod practic, zi de zi.
Wendy Griffith: Minunat! Îți mulțumim, Chris. Îți mulțumim pentru reportaj și că ni te-ai alăturat în direct din Ierusalim. Dumnezeu să te binecuvânteze. Ne rugăm mereu și pentru tine.
Îți mulțumesc, Wendy. A fost minunat să fiu cu voi.
Wendy Griffith: Emily, îți mulțumesc.












