Decizia luată de Donald Trump privind armele de foc
Preşedintele SUA, Donald Trump, este "favorabil" măsurilor în sensul intensificării verificărilor în cazul persoanelor care vor să deţină arme de foc, anunţă Casa Albă, după o serie de atacuri armate soldate cu sute de morţi.
"Chiar dacă discuţiile sunt în curs şi sunt analizate posibilităţi de modificare a legislaţiei, preşedintele este favorabil eforturilor de îmbunătăţire a sistemului federal de verificare a deţinătorilor de arme", a declarat luni după-amiază Sarah Sanders, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei SUA. .
Autorul masacrului din Las Vegas din octombrie a folosit astfel de dispozitive, care i-au permis să tragă 90 de gloanţe în zece secunde. Individul a ucis atunci 58 de persoane şi a rănit alte cinci sute, printre care şi un român.
Dispozitivele respective se vând în prezent cu o sută de dolari şi fără verificări ale cazierului cumpărătorului.
Donald Trump a discutat luni cu senatorul republican John Cornyn despre un proiect de lege elaborat în comun cu democraţii privind măsuri de control asupra armelor de foc, informează CNBC. Proiectul de lege prevede verificări detaliate în cazul oricărei persoane care vrea să deţină armă de foc.
Donald Trump este unul dintre susţinătorii dreptului cetăţenilor americani de a deţine arme de foc. În plus, el are o colaborare strânsă cu Asociaţia Naţională pentru Arme de Foc, organizaţie care a oferit finanţare campaniei sale electorale.
Anunţul preşedintelui a venit la câteva zile după un alt incident armat, cel soldat cu 17 morţi, într-un liceu din Florida.












