Arhiepiscopul Nigeriei: Biserica si homosexualitatea
In Nigeria, homosexualitatea e considerata inca o infractiune. Legile Nigeriei prevad de mult acest fapt in codul penal, dar acum, aceasta lege e ratificata si in sistemul parlamentar.
Homosexualitatea a fost mereu prezenta in Nigeria. In copilarie, am cunoscut homosexuali. Cand eram la scoala militara, am cunoscut cativa tineri, unii mai mari decat noi, altii, mai mici decat noi, care au fost descoperiti si, prin aplicarea legilor Nigeriei, au fost dati afara din armata. E ceva prezent in randul oamenilor.
Cand am devenit crestin, ca lider de tineret, am observat, chiar si in lucrare, ca erau oameni care aveau o orientare homosexuala, iar Biserica ii sustinea.
Asa mi-am inceput slujirea in randul homosexualilor.
Homosexualitatea este un pacat ca oricare altul si am cunoscut oameni care au renuntat la homosexualitate datorita harului lui Dumnezeu, a iubirii pe care au primit-o din partea celorlalti, dar si datorita mesajului Evangheliei.
De fapt, unul dintre acestia este slujitor acum, fiind casatorit si avand trei copii, iar asta datorita slujirii mele.
Ca in cazul oricarui alt pacatos, sau al oricarei persoane care traieste in pacat, eu nu fac public acest lucru. Purtam discutii private si e vorba de un proces indelungat. Parcurgem o calatorie foarte lunga. Facem studii biblice si cautam sa vedem ce are de spus Biblia, stabilind autoritatea acesteia.
Treptat, introducem rugaciunea. Inca nu am cunoscut pe nimeni, indiferent de pacatul comis, fie ca e vorba de homosexualitate, furt sau chiar crima, caci am cunoscut oameni care au facut inchisoare, dar apoi au iesit... Nu am cunoscut niciun om care, in particular, sa fie mandru de pacatul comis. Nu am cunoscut niciun astfel de om. Toti vor sa scape de pacat, dar nu stiu cum sa o faca.
Astfel, treaba mea, ca pastor, este sa-i ajut pe oameni, sa le fiu alaturi pe parcurs, ca sa scape de pacat. Fiindca facem totul in particular, unii dintre ei, dupa ce sunt vindecati, imi dau voie sa le impartasesc marturiile.
Desigur ca le schimb numele, dar sunt lucruri despre care pot vorbi si pot oferi exemple. Cred ca asta nu stiu unii oameni din Vest. Fiindca occidentalii au ajuns pe Luna, acum, ei cred ca sunt inaintea tuturor chiar si in domeniul slujirii teologice, metodele lor fiind cele mai bune, insa nu e deloc asa.
Sunt pastor de peste 30 de ani si am cunoscut tot felul de oameni ce au comis tot felul de pacate.
De-a lungul anilor, am invatat sa le fiu alaturi in loc sa ii condamn si sa-i fac de ocara. Apropo, si eu am fost un pacatos, mantuit prin har, iar metoda folosita pentru a ma aduce la Hristos este cea pe care o folosesc si eu pentru a-i aduce pe multi la Isus Hristos.
Asadar, a spune ca toti crestinii din Africa sunt critici e cat se poate de gresit, denotand aroganta, fiindca nu e adevarat. Unii le sunt cu adevarat alaturi celor care au pacatuit si care se lupta cu firea lor pacatoasa, aducandu-i la Hristos. Asta fac eu.
Sursa stire: Global News Alliance












