Logos Art, ediția a III-a – Baia Mare 2019
Dinu Onea, pastor, Biserica Credinței Logos - Baia Mare: Felul în care îl vedem pe Isus este divers. În seara asta concluzia noastră a fost că Isus Hristos este Domnul și Mântuitorul, și salvează și iubește pe fiecare om care își deschide inima către El. Sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru acești artiști minunați. Sunt recunoscător lui Dumnezeu, marele Artist, care dă daruri bune, frumoase și desăvârșite tuturor.
Evenimentul s-a dorit a fi un omagiu adus Fiului lui Dumnezeu. Tema a fost un motiv de reflecție asupra personalității lui Isus și impactului pe care acesta l-a avut de-a lungul istoriei omenirii.
Emese Bonta, Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”: Pentru realizarea acestor opere de artă unice și originale, pictorii au fost chemați spre introspecție la o întâlnire cu propriul sine care, mai apoi, a fost așternut pe aceste minunate pânze expuse pe simeze. Privind și analizând lucrările din punct de vedere al simbolisticii pe care pictorii au folosit-o pentru exprimarea mesajelor proprii, am ajuns la concluzia că Isus a fost un lider de educație ontologică. Rezultatul, impactul educației ontologice se cheamă transformare.
Cu prilejul celei de-a treia ediții a evenimentului Logos Art, găzduit de Biserica Credinței Logos din Baia Mare, au fost prezentate și fotografiile a cinci artiști, sub genericul „Cerul deschis”. Ambele expoziții, de pictură și fotografie, l-au avut în centru pe Domnul Isus.
Știre difuzată în cadrul emisiunii Mapamond Creștin 793 - septembrie 2019












