Agenția de misiune externă Kairos | Reportaj Alfa Omega Tv
În urmă cu aproape 15 ani a început să funcționeze Agenția de misiune externă Kairos cu sediul în municipiul Suceava. Câțiva credincioși au înțeles nevoia de a duce Evanghelia în toată lumea și, astfel, au fost puse bazele acestei organizații.
Valentin Hrihorciuc, președinte, Agenția Kairos: Obișnuiesc să spun că Agenția Kairos s-a născut pe genunchi. Un grup de câțiva tineri pe vremea aceea, vorbesc de 14 ani în urmă, am început să ne adunăm cu acest scop: să ne rugăm pentru cei din linia întâi. Dumnezeu ne-a pus pe inima noastră această dorință, de-a mijloci pentru puținii misionari care în anii 2004, 2005, 2006 deja erau plecați pe câmpul de misiune pe termen lung.
Agenția Kairos susține misionari în diverse țări din Asia, America de Sud, Oceania, Europa, Africa, acolo unde oamenii au nevoie să audă Cuvântul lui Dumnezeu.
Valentin Hrihorciuc, președinte, Agenția Kairos: Misionarii Kairos slujesc în culturi diferite. Unii dintre ei slujesc în zone din Asia, din Africa, din America Latină și aici se confruntă cu persoane sau cu grupuri de oameni, comunități care reprezintă cu totul alte culturi. Și noi suntem chemați să ducem Evanghelia la orice cultură, la orice trib.
În opinia lui Valentin Hrihorciuc, misiunea a devenit un fel de „cenușăreasă” a bisericii, deși marea trimitere pe care Domnul Isus o adresează ucenicilor este aceea de a vesti Evanghelia până la marginile pământului.
Valentin Hrihorciuc, președinte, Agenția Kairos: Foarte multe biserici sunt preocupate de orice altceva numai nu de transmiterea Evangheliei, nu de evanghelizare, nu de misiune. Aceasta este „cenușăreasa” bisericii. Lucrul acesta ar trebui înțeles, că în întreaga Scriptură, de la un capăt la celălalt, din Geneza la Apocalipsa firul roșu al Scripturii este acesta, este un fir misionar.
Credincioșii, indiferent de confesiune, trebuie să înțeleagă că au același obiectiv: să transmită mesajul mântuirii.
Gavril Moldovan, președinte, PIM România: Noi trebuie să venim împreună și să ne completăm unii pe ceilalți în lucrarea Domnului, care înseamnă a transmite mesajul Evangheliei pe toate căile posibile înspre lumea pierdută, a-L reprezenta pe Domnul Hristos în lume.
Agenția Kairos derulează proiecte de pregătire a credincioșilor pentru câmpul de misiune.
Valentin Hrihorciuc, președinte, Agenția Kairos: Se adresează celor care au o chemare pentru misiunea transculturală. Este o instruire de 9 luni pentru misiune externă și avem și un program pentru misiunea internă care este de 6 luni. În cadrul școlii punem accent, bineînțeles, pe Scriptură, dar pe lângă Scriptură sunt cursuri ce țin de adaptare culturală, ce țin de șoc cultural, ce țin de religii: hinduism, budism, islam. Sunt cursuri care îl pregătesc pe viitorul misionar să se adapteze la o nouă cultură și să înflorească în cultura respectivă.
Valentin Hrihorciuc subliniază că misionarii ar trebui să fie conștienți de lupta spirituală atunci când se implică în misiune.
Valentin Hrihorciuc, președinte, Agenția Kairos: În biserici dacă nu se vorbește despre războiul spiritual, în cadrul școlii este musai, e un element extrem de important, un lucru de care viitorii misionari ar trebui să fie conștienți.
O preocupare constantă a misionarilor sunt copiii. În anul 2020, la Suceava a început proiectul denumit „Primii pași în misiune”, care se referă la mobilizarea copiilor pentru misiunea transculturală.
Mlădița Hrihorciuc, Agenția Kairos: Pentru unii dintre ei este ceva nou. Alți copii au mai avut contact cu informații despre misionari. Însă toți copiii, peste 250 de copii care au participat la acest program sunt foarte încântați și ne întreabă când pot veni din nou sau ce pot să facă mai departe în urma mesajului pe care l-au înțeles și anume, de a fi ei înșiși o lumină acolo unde sunt, și apoi de a-i susține pe misionarii care pleacă pe câmpul de misiune.
Cei din conducerea agenției misionare își doresc ca românii să înțeleagă că acum e timpul potrivit ca România să se implice în misiune.
Valentin Hrihorciuc, președinte, Agenția Kairos: Îmi doresc, și acesta este mesajul nostru către tânără: să se ridice. Acest „uriaș în adormire”, cum auzim expresia deseori, care este Biserica Evanghelică din România și spre care alte biserici din vest privesc, eu mă aștept să se ridice și să ne luăm rolul acesta și chemarea aceasta într-un mod serios și să ducem Evanghelia până la marginile pământului.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega












