Slujim oamenilor sau lui Dumnezeu? | Reportaj Alfa Omega TV
Partea practică a Bibliei înseamnă, printre altele, a fi mâna întinsă către cel sărac, către oamenii cu diferite nevoi. În familiile defavorizate este necesară împlinirea nevoii, dar și transmiterea valorilor creștine. Pastorul Procopie Hădărean din Sighișoara a slujit mult în comunitățile de romi.
Politica socială a României nu a reușit să aducă o rezolvare în ceea ce privește comunitățile sărace. Alături de instituțiile statului, organizațiile laice sau creștine desfășoară proiecte în comunitățile marginalizate.
Procopie Hădărean, pastor, Biserica „Mana” - Sighișoara: Răspunsul creștinesc, în general, este atunci când vezi nevoia să devii mâna întinsă care să procure o soluție, nu de moment, ci una de vindecare pe termen lung a problemei nu doar a simptomei. Și atunci, bineînțeles că din partea unde este nevoie și inflație de nevoie care nu termină niciodată, dacă nu găsești răspunsul din Dumnezeu pentru soluție strategică la problemă, se ajunge la epuizare, se ajunge la un fel de perpetuum mobile care nu se termină niciodată. Pentru că nevoile vor fi cu noi tot timpul și săracii vor fi tot timpul, spunea Isus.
Pastorul Procopie Hădărean spune că pentru eficiența slujirii, în aceste proiecte au cooptat lucrători care au trăit în acest mediu defavorizat, dar au reușit să se ridice.
Procopie Hădărean, pastor, Biserica „Mana” - Sighișoara: A doua generație este, nu cei care au venit din exterior și sunt priviți ca și resursa și Moș Crăciun și cârja pe care se vor sprijini, ci oameni din comunitate care au primit Evanghelia și soluția lui Dumnezeu pentru o viață în care demnitatea chipului lui Dumnezeu și al Creatorului există chiar și în cei care se văd și se cred îngropați în nedreptatea socială sau în destinul lor de a fi parte din acel segment demografic marginalizat. Avem cazuri de oameni care au crescut acolo și s-au maturizat în credință și au devenit conștienți că ei nu sunt o victimă, ci sunt parte din soluție la problemă. Și ei, trimiși înapoi în comunitate, pot să devină acum motorul pentru o transformare comunitară la o altă profunzime.
Cred că efortul nostru, ca biserică la ora actuală, este cum să găsim acei agenți locali pe care să-i împuternicim, să-i păstrăm puternici în dezvoltarea lor și ei să fie, cu o nouă perspectivă, răspunsul pertinent la nevoile locului.
Oamenii au nevoie să fie ajutați din punct de vedere material, dar au nevoie și să se apropie de Dumnezeu.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri
Vizitează-ne, uite toate locurile unde te așteptăm:
- pe site: https://alfaomega.tv/
- pe Instagram: https://www.instagram.com/alfaomegatv/
- pe Facebook: https://www.facebook.com/alfaomegatv/
- pe pagina de Facebook „Știrile Alfa Omega”: https://facebook.com/StirileAlfaOmega
- pe Youtube: https://www.youtube.com/alfaomegatv
-pe canalul de televiziune Alfa Omega TV












