Întoarcerea evreilor din Ucraina în Israel | Reportaj Alfa Omega TV
Koen Carlier, reprezentant Christians for Israel pentru Ucraina: Am această lucrare pe inimă de mulți ani, la fel ca mulți alți oameni și români. Ei au venit aici cu ani în urmă să se roage pentru drum deschis, lucru pe care îl vedem acum întâmplându-se.
Cornel Lucescu, director, TARSIN - Rădăuți, Suceava: Misiunea lui este să-i scoată pe frații lui din Ucraina. Un om extraordinar. N-am întâlnit un așa om care să se bată în felul ăsta pentru nația lui. Nu a contat nimic, era ud, murdar, avea o geantă pusă pe umăr. Nici nu știu ce avea în geanta aia că nu o lăsa deloc de pe umăr. Și tot spunea: „Ajutați-mă, ajutați-mă, ajutați-mă! Voi sunteți creștini. Ajutați-mă!” Așa ne-am cunoscut și am rămas cu el în relația asta până, probabil, că o să-i scoată pe toți din Ucraina. Mi-a zis că va continua luni de zile până îi scot pe toți, până îi vor convinge pe toți. Sunt din ei care nu vor să iasă chiar așa ușor de acolo. Și ei (n.r. reprezentanții organizației Christians for Israel) vin și le spun: „Uite ce zic profețiile Bibliei! Trebuie să mergi acolo (n.r. în Israel)”
Koen Carlier, reprezentant Christians for Israel pentru Ucraina: În cele din urmă, ce e cel mai important? Lucrarea pe care o facem? Da și nu. Cel mai important este să vă rugați pentru protecția echipei noastre. Rugăciunile voastre sunt ca un combustibil pentru noi. Cât timp vă rugați, noi vom avea suficient combustibil pentru a continua această lucrare. Fără rugăciuni însă, combustibilul se termină și nu mai putem să facem nimic. E vorba de cooperare. Noi nu ne aflăm aici pentru a concura unii cu alții, ci pentru a ne completa reciproc. Fiecare frate și soră din România, din Moldova, care simte pentru această lucrare joacă un rol în acest exod, care eu sper să fie ultimul, ultimul exod din țara din nord în Israel, după cum citim în Ieremia 16. Sper că după ce vom încheia capitolul exodului din țara din nord, vor urma și alte țări.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri
Vizitează-ne, uite toate locurile unde te așteptăm:
- pe site: https://alfaomega.tv/
- pe Instagram: https://www.instagram.com/alfaomegatv/
- pe Facebook: https://www.facebook.com/alfaomegatv/
- pe pagina de Facebook „Știrile Alfa Omega”: https://facebook.com/StirileAlfaOmega
- pe Youtube: https://www.youtube.com/alfaomegatv
-pe canalul de televiziune Alfa Omega TV












