Misiunea „Viața în Isus Hristos” e un loc în care oamenii se schimbă
Naomii Moldovan, Cuci-jud. Mureș: În prezent lucrez ca asistent medical în Urgențe, și acum pot să vin doar în timpul concediului, dar și până să lucrez am fost de mai multe ori în anii trecuți. În primul rând pentru că este nevoie de ajutor, sunt foarte multe lucruri de făcut. În al doilea rând, văzând că școala asta este un loc în care oamenii, tinerii mai ales pot să crească, și cresc, și învață lucruri atât de importante, vreau să fiu și eu părtașă, vreau să ajut.
E un loc în care ți se împing limitele, te scoate din zona de confort și te obligă, într-un fel, să crești. Te ajută să crești din punct de vedere spiritual, chiar și fizic pentru că este și muncă, și sportul de dimineață.
Aici am început să-L cunosc cu adevărat pe El (pe Dumnezeu), în părtășia cu El, în timpul meu personal de dimineața cu El. Și, cumva, am învățat și am pus bazele unor principii în ce înseamnă viața mea de om credincios, de credință, aici, la Școala de ucenici.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri
Vizitează-ne, uite toate locurile unde te așteptăm:
- pe site: https://alfaomega.tv/
- pe Instagram: https://www.instagram.com/alfaomegatv/
- pe Facebook: https://www.facebook.com/alfaomegatv/
- pe pagina de Facebook „Știrile Alfa Omega”: https://facebook.com/StirileAlfaOmega
- pe Youtube: https://www.youtube.com/alfaomegatv
-pe canalul de televiziune Alfa Omega TV












