Misiunea „Viața în Isus Hristos” - începuturi, viziune, proiecte | Reportaj Alfa Omega TV
Angelika Wenger, fondator, Asociația „Viața în Isus Hristos”: Niciodată nu mai vreau să calc pe teritoriul României. Nimeni nu mai poate să mă aducă pe mine aici, nici 10 cai.
Prima experiență pe care a avut-o Angelika Wenger în România a dezamăgit-o și a determinat-o să întoarcă spatele acestei țări. Dar Dumnezeu a avut alte planuri, iar după doar doi ani, tânăra a renunțat la tot ce avea în Germania și a pornit spre România cu mașina personală și câteva bagaje.
Angelika Wenger, fondator, Asociația „Viața în Isus Hristos”: Am lăsat serviciul, locuința mea, am dat tot ce am avut și am rămas cu mașina și cu două valize, și am spus: „Doamne, aici sunt. Eu merg acum în România.” Asta a fost în 1994, în septembrie.
În tot ce a făcut, s-a ghidat după versetul care ne îndeamnă să-L căutăm pe Dumnezeu înainte de orice altceva.
Angelika Wenger, fondator, Asociația „Viața în Isus Hristos”: Versetul ăsta, Matei 6:33, unde scrie „căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”, pentru mine a fost mereu, și este și acum, motto-ul meu.
Misiunea „Viața în Isus Hristos” de la Vâlcelele Bune are o poveste miraculoasă și plină de aventură, spune Angelika Wenger.
Angelika Wenger, fondator, Asociația „Viața în Isus Hristos”: Am început în 1995 cu casa asta care se numește Casa Vieții și după un an, după foarte multe provocări, mai ales că atunci nu găseai materiale, nu erau firme de construcții, Dumnezeu m-a ajutat miraculos să ridic casa aceasta. Apoi, 11 ani m-am rugat pentru o bucată de teren de aici, din vecini, ca să putem să ne mărim spațiul. Și într-o zi au venit vecinii și mi-au spus „Doamna Angelika, dacă mai vreți puteți să cumpărați terenul.” Așa am putut să cumpărăm terenul și să facem un loc mai larg. Eu cred că peste locul acesta, nu numai peste Casa Vieții, ci pe tot terenul acesta Dumnezeu a lăsat prezența Lui. Motto-ul nostru, care se vede când intrați la noi, este: „Adevărul care eliberează, dragostea care vindecă, viața care dă împlinire e numai Isus Hristos.” Haideți, veniți înăuntru. Bine ați venit!
De aproape 30 de ani, această misiune interconfesională desfășoară diverse proiecte, este implicată în viața oamenilor și îi sprijină din punct de vedere material, educațional, dar și spiritual.
Mathias Wenger, Asociația „Viața în Isus Hristos”: Investim prin a da învățătură, ce am primit noi să dăm mai departe. Împreună cu frați din țară ne implicăm în slujire spirituală, în seminarii pentru consiliere, în școlile de ucenici.
Florin Lupean, profesor, Școala de ucenici: Pe lângă școlile pe care le are, școala de ucenici, au fost și școli de închinare și probabil vor mai fi; sunt tot felul de seminarii, seminarii de vindecare; tot felul de cursuri, au fost cursuri pentru fete, cursuri pentru băieți, cursuri pentru motocicliști creștini. Pe lângă asta există lucrarea socială.
Mathias Wenger, Asociația „Viața în Isus Hristos”: Vrem să facem voia lui Dumnezeu prin faptul că facem acte de milostenie. Noi dăm mai departe ajutoarele pe care le primim, alimente sau altfel de ajutoare. Îi ajutăm și pe oamenii cu handicap sau pe cei bolnavi.
Angelika Wenger, fondator, Asociația „Viața în Isus Hristos”: Cu timpul am deschis și o cantină pentru nevoiași, pentru oamenii mai săraci, în Călan, cam la 10 km de unde suntem noi, și ea funcționează. Avem acolo și lucrarea cu copiii, separat, ca un club, și vin foarte mulți copii care au nevoie și de dragostea lui Dumnezeu.
De-a lungul anilor, Dumnezeu a deschis inimile unor oameni care au sprijinit lucrarea de aici și care s-au alăturat misiunii în proiectele derulate. Între acestea se află și seminarul de vindecare interioară și eliberare.
Obiectivele asociației misionare „Viața în Isus Hristos” sunt formarea de ucenici pentru Isus, formarea de lideri, eliberarea oamenilor și răspândirea Evangheliei.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri
Vizitează-ne, uite toate locurile unde te așteptăm:
- pe site: https://alfaomega.tv/
- pe Instagram: https://www.instagram.com/alfaomegatv/
- pe Facebook: https://www.facebook.com/alfaomegatv/
- pe pagina de Facebook „Știrile Alfa Omega”: https://facebook.com/StirileAlfaOmega
- pe Youtube: https://www.youtube.com/alfaomegatv
-pe canalul de televiziune Alfa Omega TV












