Flacara inchinarii 2012 - Eu vs obstacol - Alba Iulia
Tema conferinței: „Eu vs. Obstacol. Lupta care mă definește!”
În fiecare moment al vieţii noastre de pe acest pamânt suntem angrenați într-o luptă. Iar noi…suntem chemați să fim biruitori! Suntem chemați să ne ridicăm de jos, să ne scuturăm praful și să depășim obstacolele care ne apar în călătoria noastră spre țintă. În drumul nostru spre Cer suntem plini de credință dar și de îndoială. Dragostea ne copleșește, însă frica își face apariția. Avem speranță… însă, uneori, deznădejdea își face loc în viața noastră. Suntem biruitori, dar uneori suntem nevoiți să recunoaștem că…am dat-o-n bară. Suntem plini de putere divină și totuși, uneori ne simțim neputincioși. Avem bucurie, dar din păcate, avem momente de tristețe.
Felul în care vom reacționa în fața obstacolelor care apar în fața noastră, va determina ceea ce mâine vom fi pentru Dumnezeu.
„V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” – Ioan.16:33
La Conferința Flacăra Închinării din acest an, vom vorbi despre obstacole și despre modul în care trebuie să le depășim. Te invităm așadar, să iei parte la Conferința Flacăra Închinării 2012, pentru a învăța împreună despre cum trebuie să depășim obstacolele care apar pe calea credinței noastre.
VORBITORI:
- Vasilică Croitor – este autorul cărții „Răscumpărarea Memoriei”, păstorul Bisericii Betleem din Medgidia, membru fondator al Agenției Penticostale de Misiune Externă din România și vicepreședinte în Comunitatea Regională Penticostală Constanța
- Ghiță Dicoi – Pastor Biserica Flacăra Închinării din Alba Iulia
- Florin Mitra – Pastor
Lauda şi Închinarea va fi condusă de trupa Bisericii Flacăra Închinării, din Alba Iulia.
Alți invitați: Luminița Ciuciumiș, trupa de pantomimă Flacăra Închinării.
Conferința va începe cu un ajun al conferinței în 30 Noiembrie și se va încheia în 2 Decembrie.
Intrarea este liberă la programul din 30 Noiembrie și la programul din 2 Decembrie .
Conferinţa propriu-zisă va avea loc sâmbătă, 1 Decembrie, începând cu ora 9:30.
Recepţia va începe sâmbătă, 1 Decembrie, de la ora 7:30.
Locaţia:Sala de baluri din cadrul Centrului Comercial Alba Mall












