Besst International – un vant proaspat - de Elena Ciuciu
Besst International este o organizație internațională a carei activitate a început în anul 2011, înființată de Alin Sav, Florin Demean, Marius Ciuciu și Daniel Adam, cei 4 fondatori.
Numele organizației este un acronim, în care fiecare literă reprezintă domeniile de activitate. Astfel, B – business, E- entertainment, S- social, al doilea S pentru Spiritual, iar ultima literă, T – training. Besst există pentru oameni, iar trainingurile se desfășoară în toate domeniile de activitate menționate mai sus.
Celor 4 fondatori li s-au alăturat 10 lideri, în momentul de față organizația fiind formată din Besst Founding Circle și Besst Leaders. Fiecare din membrii echipei sunt persoane diferite, dar cu același scop – a acționa atunci când observă o nevoie în jurul lor. Acest lucru i-a făcut să realizeze că toți caută soluții la aceleași probleme, constituind si unul dintre factorii principali datorită căruia Besst a început și va continua.

Scopul organizatiei : Fiecare om poate sa isi traiasca propriul vis
Acesta a fost motivul pentru care Besst a început, pentru oameni și nevoile lor. Scopul principal este de a investi și a elibera potențialul care există în fiecare ființă umană. Orice om trebuie ajutat să descopere acest potențial ca mai apoi să îl poată folosi, iar aici intervine Besst. Prin intermediul evenimentelor și trainingurilor participanții sunt provocați să își trăiască propriul destin. Cu alte cuvinte, acest lucru face referire la faptul că mulți oameni au potențial, dar nu ajung niciodată să îl folosească. Mulți oameni trăiesc conduși de rutina zilnică, iar visul lor rămâne doar atât, un vis. Acestea sunt nevoile la care echipa Besst răspunde.
Besst există pentru orice om care își dorește mai mult!

Viziunea echipei Besst International este atinsă și prin colaborarea cu alte organizații, școli biblice, biserici si alte instituții.
Printre evenimentele Besst amintim PowerDays, care are loc anual atât în Austria, cât și în România. Un alt eveniment este PowerNight, organizat periodic. Ultimul eveniment de acest gen a fost PowerNight and Grill Fest , care a încheiat sezonul din prima jumătate a anului. Peste vară, echipa Besst este invitată în diferite tabere, cu seminarii teoretice aplicate în practică, tabere creștine cât și sociale.


Următorul eveniment din acest an este chiar PowerDays Vienna 2014, din 24 și 25 octombrie cu tema Invasion.













