Maria Popa - autoarea manualelor de biologie in viziune creationista-biblica
Maria Popa s-a nascut intr-o familie de crestini de la Oastea Domnului. Mergand la studii a devenit profesoara de bilogie si a imbratisat astfel perspectiva evolutionista promovata in sistemul de invatamant din Romania. Aceasta a predat biologie timp de 33 de ani elevilor de liceu, iar trei sferturi din acesta perioada a continuat sa predea lectiile asa cum erau ele prezentate in manualele din sistemul de invatamant secular. Toate acestea pana cand Dumnezeu a convins-o ca trebuie sa vina cu un raspuns pentru acesta nevoie, adica sa scrie o serie de manuale de biologie care sa prezinte materia din perspectiva creationista, oferind astfel elevilor o alternativa la ceea ce a existat pana atunci.
„Am citit mult. Biblia intai si apoi specialitate. Atunci am vazut ca nu era asa cum am invatat noi. Presupunerile evolutioniste erau naivitati pentru mine. Intoarcerea mea la Domnul a avut loc cu 21 de ani in urma, iar scrierile in viziune creationista-biblica tin de 15 ani. ” A spus autoarea Maria Popa.
In cei 15 ani in care Maria Popa a scris manualele de biologie a avut parte de atat de multe binecuvantari cat si de obstacole. Dar Dumnezeu i-a fost mereu alaturi demonstrandu-i acest lucru, in special prin sustinerea financiara a publicarii acestora.
„ As incepe cu binecuvantarile. Prima carte a fost finantata in intregime de cineva din afara. Pentru mine a fost o mare bucurie acest lucru. Cum nu ma pricepeam deloc in domeniu, am tiparit 5.000 de bucati. S-au mirat multi cum de am indraznit sa tiparesc atatea de prima data, fara nici o baza financiara. Dar Dumnezeu le-a sustinut pe toate.
Mie mi-a revenit sarcina sa le distribui in toata tara, in 1.642 de licee. Toate liceele din tara au primit cate un expemplar de clasa a IX -a. Cu a IX-a am inceput pentru ca eu predam la liceu in perioada aceea.” A marturisit Maria Popa.
Maria Popa a continuat sa isi promoveze manualele prin prezentari scurte, sustinute in diverse biserici ajungand chiar si in anumite biserici de romani din Statele Unite ale Americii.
„Clasa a V-a si a VI-a sunt tiparite avand aceeasi pagina si in limba romana si in limba engleza.”
Manualele de biologie scrise de Maria Popa respecta programa scolara, singurul lucru care se schimba in manualele sale fiind interpretarea datelor stiintifice, aceste manuale adresandu-se nu doar elevilor ci si publicului larg.
„Biologia de clasa a V-a studiaza plantele. Printre principiile de baza pe care le-am promovat aici este integralitatea – intregul. Sigur, am inceput cu inceputul: ca a fost creata creatia in ziua a 3-a, ca imediat Dumnezeu a creat conditiile necesare. Clasa a VI-a – zoologie. Aici studiem animalele, mai ales unitatea cu mediul de viata. Insistam asupra acestui lucru.
Un lucru nou la clasa a VII-a este influenta pacatului asupra sanatatii sistemelor de organe. Mania, supararea aduce depresia asupra sistemului nervos. Lacomia aduce putrezirea oaselor – Osteoporoza. S-a constatat. S-au facut studii si le-am comunicat in acesta carte. Deci aceste lucruri nu sunt in cartile seculare dar eu am tinut sa fac legatura pentru ca pacatul nu este bun nici chiar pentru viata fizica.
La clasa a VIII-a este mult vorba de ecologie. Ne miram ca avem tot felul de boli, acesta este cauza, ca ne-am departat de regulile de a manca curat, cum ne-a invatat Domnul Isus. Tot aici sunt apoi niste frumoase descrieri de circuite a elementelor in natura.
Clasa a IX-a are si elemente de genetica. Insist foarte mult la genetica pe stabilitatea speciilor, odata create au ramas definitiv si sunt si astazi. Clasa a X-a vorbeste despre elemente de fiziologie, functionare – functionarea organelor, nu numai la om ci in toata creatia.
Cea de-a XI-a este o carte mai groasa pentru ca fiecare subiect are 3 variante. Fiecare subiect este tratat de 3 ori: pentru nivel de cunostine mai mic, mai mare si pentru admiterea la facultate.
Abordarea clasei a XII-a este interdisciplinara. Nora mea mi-a spus sa fac aceste carti si altfel, iar eu L-am intrebat pe Domnul cum sa fac si am inteles sa fac o abordare interdisciplinara. Asa ca am invitat 14 persoane de specialitati diferite. Cand am intalnit in lectie o parte de matematica am chemat un profesor de matematica, cand am intalnit informatica, un profesor de informatica.” A precizat Maria Popa.
Pentru viitor, autoarea Maria Popa isi doreste ca aceste manuale sa fie utilizate atat in scoli cat si in cadrul bisericilor avand scopul de a promova simultan atat formarea intelectuala a copiilor cat si cunoasterea lui Dumnezeu.
„Gandurile mele pentru viitor sunt ca aceste carti sa fie folosite la scoala duminicala pentru: fixarea cunostintelor predate la scoala in cunostintele pe care le recapitulam sa descoperim insusirile lui Dumnezeu si principiile lui de lucru ca sa fie utilizate nu numai in scolile crestine, ci in absolut orice scoala si de catre oricine doreste.” A mai spus autoarea.
Pentru comenzi sau informații, contactați Societatea Biblică din România, la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau www.sbro.ro.
ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri












