Donează     Rugăciune       TV LIVE                           

Un strigăt de ajutor din Nigeria: 11.500 de creștini uciși

Aproximativ 11.500 de creștini uciși, 1.300.000 de persoane refugiate, 13.000 de case abandonate sau distruse. Acestea sunt cifrele pe care Joseph Bagobiri le-a citit în fața auditoriului O.N.U., un strigăt de ajutor din Nigeria. Masacru pentru care a făcut apel la forțele internaționale să nu-și întoarcă capul, să privească în față această criză umanitară.

Atacuri au avut un caracter de genocid, cu 150-300 de oameni uciși peste noapte de către milițiile musulmane Fulani alături de grupul Boko Haram, a spus purtătorul de cuvânt nigerian. Cele mai afectate au fost comunitățile din Adamawa, Borno, Kano și Yobe de unde populația s-a refugiat spre statele centrale Plateau, Nassarawa, Benue, Taraba și spre partea de sud la Kaduna. Dintre victime fac parte femei și copii, supraviețuitorii au declarat că agresorii erau împărțiți în trei grupuri, un grup împușcând oameni din sat, un altul dând foc la case iar al treilea așteptând ascunși în tufișuri pe sătenii fugari.

Nigeria este adesea menționată sub apelativul de „Gigantul Africii” datorită populației sale mari. Este țara cea mai populată din Africa, ocupând locul al șaptelea în lume cu o populație de 174 milioane de locuitori. Are de asemenea cea mai mare economie africană depășind în urmă cu cinci ani economia Africii de Sud. Din punct de vedere religios jumatate din locuitorii Nigeriei sunt creștini locuind în sudul și centrul țării iar cealaltă jumătate musulmani, în regiuni din nord și sud-vest.

Sursă: Averea Bisericii 

Autor: Eduard Dumitrache

Alfa Omega TVSusține producția de știri creștine

Prin platforma pe care o avem prin Alfa Omega TV, vă prezentăm evenimente și știri internaționale sau din România din perspectivă creștină, ajutându-vă să înțelegeți mai bine vremurile în care trăim. Însă toate acestea costă. Dacă doriți să vedeți mai multe articole de acest fel, ajutați-ne financiar să continuăm.

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.