Donează     Rugăciune       TV LIVE                           

Ne așteaptă o criză alimentară globală? Mapamond creștin 826

În timp ce țările încearcă să se refacă după COVID-19, o nouă criză este pe cale să apară. Oficialitățile ne avertizează că, din cauza pandemiei, milioane de oameni pot fi afectați de foamete. ONU a făcut apel la toate țările să ia măsuri urgente pentru a evita foametea în întreaga lume. George Thomas de la CBN vine cu detalii.

Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional!

George Thomas: Potrivit unui studiu recent efectuat de Națiunile Unite, din cauza scăderii economiei, jumătate de miliard de oameni pot fi afectați de foamete și de o situație economică disperată.

David Beasley: Acum câteva luni, după apariția pandemiei de Covid-19, am avertizat liderii din întreaga lume, mai ales liderii din Europa, că Africa se confruntă cu probleme serioase și s-ar putea să aibă loc cea mai mare criză umanitară de la cel de-Al Doilea Război Mondial.

George Thomas: David Beasley este directorul Programului Alimentar Mondial al ONU. Potrivit agenției sale, 55 de țări riscă să se confrunte cu foametea. Africa subsahariană poate fi zona cea mai afectată. Potrivit programului, dacă situația nu se schimbă, regiunea va găzdui jumătate din populația săracă a lumii. Care sunt țările cel mai vulnerabile în prezent?

David Beasley: În Africa, de exemplu, Sudanul de Sud, Burundi, Burkina Faso, Sudan, Somalia, Etiopia, Congo sunt doar câteva țări.

George Thomas: În Nigeria, unde 90% din câștiguri provin din țiței, acum țara este săracă, iar oamenii se zbat să pună mâncare pe masă.

Bărbat: Oamenii trebuie să mânânce. Sunt de părere că foametea este mult mai periculoasă decât noul coronavirus. Astfel, trebuie să ne asigurăm că oamenii vor avea ce să mănânce.

George Thomas: În țări ca Afganistan, Siria, Haiti și Venezuela în care viața oamenilor atârnă de un fir de păr, instabilitatea politică și războaiele îi împing dincolo de limită. În Yemenul deja grav afectat, specialiștii în domeniul sănătății au tras un semnal de alarmă cu privire la copiii vulnerabili care se confruntă nu nevoi tot mai mari.

Ted Chaiban: Potrivit estimărilor noastre, încă patru milioane de copii vor fi afectați de sărăcie din cauza pandemiei de Covid-19.

George Thomas: Potrivit lui Beasley, carantina și scăderea economiei înrăutățesc viața oamenilor mai vulnerabili. El ne avertizează că își pot pierde viața mai mulți oameni din cauza scăderii economice decât din cauza epidemiei de coronavirus.

David Beasley: Dacă nu avem mâncare, bani suficienți, acces la un lanț de provizii, ne putem confrunta cu foametea în zeci de țări din lume. Aceasta nu este o poveste, aceasta este realitatea în acest moment.

George Thomas: Deoarece sute de milioane de oameni din întreaga lume au nevoie de ajutoare alimentare de la guverne și de la grupuri umanitare, Beasley spune că este de o importanță vitală ca țările să treacă acum la acțiune.

David Beasley: Trebuie să asigurăm accesul continuu la lanțul de provizii alimentare și medicale, lanțul de mărfuri, ca acestea să ajungă la nevoiași.

Reportajul face parte din emisiunea „Mapamond creștin” 826, difuzată în mai 2020. Alte știri și reportaje prezentate din perspectivă creștină te așteaptă aici: https://alfaomega.tv/stiri

Urmărește-ne pe Facebook, acolo publicăm materiale pe care nu le vei vedea pe aici: https://www.youtube.com/channel/UCiGwx8Yg1dOAr78_5v-zTKQ

Avem și cont de Instagram, aruncă o privire: https://www.instagram.com/alfaomegatv/

Diverse materiale te așteaptă pe Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCiGwx8Yg1dOAr78_5v-zTKQ

Canalul TV poate fi vizionat 24/7 și este unul dintre cele mai vizionate de români. Uită-te și tu. Dacă nu ai televizor, ne găsești online: https://alfaomega.tv/canal-tv/alfa-omega-tv

Vrei să fii parte din lărgirea Împărăției și vestirea întoarcerii Domnului? Lucrează împreună cu noi: https://alfaomega.tv/donatii

Alfa Omega TVSusține producția de știri creștine

Prin platforma pe care o avem prin Alfa Omega TV, vă prezentăm evenimente și știri internaționale sau din România din perspectivă creștină, ajutându-vă să înțelegeți mai bine vremurile în care trăim. Însă toate acestea costă. Dacă doriți să vedeți mai multe articole de acest fel, ajutați-ne financiar să continuăm.

sidebar pulsspiritual
sidebar MC
sidebar stiriro
sidebar stiridinisrael
sidebar aotv cinesuntem
sidebar facebook
sidebar revista
sidebar manaprofetica
sidebar crestinul societatea
sidebar creationism
sidebar proviata
sidebar intelegerea vremurilor
sidebar tvlive
sidebar programtv
sidebar receptie
sidebar mediacenter

Alte informatii

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.