Raport: „Irak este complet eliberat de controlul grupării ISIS”
Armata irakiană a declarat că teritoriile care au fost ocupate de ISIS sunt în momentul de față „complet eliberate”.
„Forțele noastre armate ocupă granițele dintre Irak și Siria” a spus prim-ministrul Haider Al-Abadi pe contul său de Twitter. „Am învins Daesh (ISIS) prin unitatea și sacrificiul nostru pentru națiune. Trăiască Irakul și poporul său”.
ISIS a preluat controlul asupra multor teritorii mari din Siria și Irak. Potrivit CNN, grupul a controlat peste 34.000 de kilometri pătrați din zona coastei mediteraneene, la sud de Bagdad.
În ultimele câteva luni, soldații irakieni au luptat pentru recuperarea acestor teritorii. În noiembrie, ultimul oraș sub control ISIS a fost recuperat. Lupta a durat mai bine de trei ani și a inclus aproximativ 25.000 de atacuri ale coaliției.
„Dragi irakieni, pământul nostru a fost complet eliberat, iar orașele și satele noastre sunt din nou casa noastră”, a declarat prim-ministrul într-un discurs televizat în acest weekend. „Visul eliberării a devenit realitate”.
"Coșmarul ISIS s-a încheiat”, a adăugat el. „Trebuie să eliminăm toate efectele sale și nu ar trebui să permitem cu nici un chip ca terorismul să se întoarcă din nou”.
Experții estimează că din cauza grupării ISIS, peste 3,2 milioane de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele.
„Poporul nostru a plătit un preț mare pentru securitate și stabilitate: prețul sângelui multor tineri, bărbați și femei” a spus Al-Abadi. „Milioane de familii au fost forțațe să își părăsească localitățile.”
Între timp, reprezentantul președinției americane a Coaliției Globale de înfrângere a ISIS a declarat că SUA va fi în continuare disponibilă pentru irakieni. Statele Unite ale Americii au contribuit cu aproape 1,7 miliarde de dolari în Irak, din 2014, iar alte 265 milioane de dolari au fost cheltuite pentru a ajuta la stabilizarea țării.
„Onorăm jertfele poporului irakian, forțele de securitate și populația kurdă și admirăm unitatea lor, datorită cărora a fost posibilă această zi a victoriei” a scris Brett McGurk pe Twitter. „Acest spirit trebuie să fie reînnoit și să continue, deoarece Irakul dorește să consolideze aceste câștiguri istorice în anul care vine.”
„Coaliția noastră va continua să susțină Irakul și va sprijini forțele sale de securitate, economie și stabilitate pentru a se asigura că ISIS nu va mai fi niciodată o amenințare pentru poporul irakian sau să ne folosească teritoriul", a scris el.
Sursă: Christian Headlines