Pericolul iranian și Acordurile Avraam
Chris Mitchell, reporter: Fostul secretar american Mike Pompeo a discutat cu Pat Robertson, fondatorul CBN, în cadrul unui interviu special. În primul segment vor discuta despre pericolul unui Iran înarmat nuclear și despre marele succes al Acordurilor Avraam.
Pat Robertson, fondator, Christian Broadcasting Network: Pare că Iranul a rămas la fel. Ei ne amenință în Strâmtoarea Ormuz și în alte locuri. Oare putem să îi înfruntăm ? Dacă revenim la acordul nuclear precedent și vor obține bomba nucleară, va fi dezastru !
Mike Pompeo, fost secretar al Statelor Unite: Da, va fi un dezastru pentru noi, va fi dezastru total pentru israelieni, poporul evreu și pentru creștinii și arabii din Israel, dar mai ales pentru țara Israel. Iranienii și-au arătat intenția de a face genocid în Israel. Noi nu îi putem lăsa vreodată să obțină armament nuclear. Vă va plăcea ce zic acum. Îmi aduc aminte că Garda de Coastă iraniană a venit cu niște șalupe pe lângă una din navele noastre. Președintele Trump a spus că, dacă mai vin vreodată așa aproape, să luăm toate măsurile ce se impun. Le-am transmis iranienilor că aceasta este politica noastră și acea problemă nu s-a mai repetat.
Pat Robertson: Au revenit în urmă cu câteva zile !
Mike Pompeo: Așa este, ei îl testează pe președintele Biden, să vadă dacă are aceeași tenacitate cum avea președintele Trump și echipa noastră. Sper și mă rog să fie așa, fiindcă în timp ce ei sunt la Viena negociind să ofere o grămadă de bani iranienilor, în timp ce negociatorii americani sunt dispuși să cedeze totul, iranienii zboară deasupra navelor noastre, se apropie de șalupele noastre și îmbogățesc uraniu la un nivel pe care nu l-au mai avut până acum, iar prietenii noștri din Israel și partenerii noștri arabi din Golf care lucrează pe problemele de securitate, văd aceasta și sunt puși în situații incredibil de dificile.
Pat Robertson: Ceea ce ați reușit prin Acordurile Avraam este de-a dreptul incredibil.
Mike Pompeo: Au fost 40 de ani de politici eșuate în care premisa centrală era că, dacă nu se rezolvă această problemă dintre palestinieni și Israel, nimic nu poate merge mai departe. Noi am spus că această idee e o nebunie. Dacă am greșit, asta este, oricum nu putea fi mai rău decât au făcut ceilalți. Așadar, am avut o abordare complet diferită. A durat aproape patru ani să obținem încrederea acelor lideri arabi, dar și a premierului Netanyahu. Odată ce am obținut aceasta însă, a venit marele rezultat, aceste Acorduri Avraam, care vor schimba felul în care trăiesc cetățenii de rând din Orientul Mijlociu, pentru zeci de ani de-acum înainte.
Pat Robertson: A fost de-a dreptul genial ! Credeți că saudiții se vor alătura și vor semna un tratat de pace cu Israelul ? Cred că ei și-ar dori aceasta, nu-i așa ?
Mike Pompeo: Cred că da. Cred că poporul saudit își dorește aceasta, ceea ce este cel mai important. Va fi însă, mai greu dacă președintele Americii nu este destul de puternic să inițieze și să susțină acest lucru. Fără îndoială, președintele Trump ca lider a pus cap la cap aceste Acorduri Avraam. A fost nevoie de marii lideri din Bahrain, Emirate și Israel, dar a fost nevoie și de America, pentru a avea siguranța că secretarul de stat american îi asistă și face lucrurile să funcționeze. Nu sunt sigur că va mai fi așa cu Biden ca președinte, fapt ce ar putea face lucrurile mai dificile pentru saudiți. Sunt încrezător însă, că ne aflăm pe o stradă cu sens unic și că pacea va continua să crească.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri
Știre prezentată în cadrul emisiunii „Jerusalem Dateline” 377, difuzată la Alfa Omega TV în mai 2021.