Pericol: Relația Iran și Coreea de Nord
Pat Robertson, fondator, Christian Broadcasting Network: Iranienii obțin tehnologie nucleară din Coreea de Nord ? De acolo vine ?
Mike Pompeo, fost secretar al Statelor Unite: Se depun eforturi serioase pentru a ne asigura că riscul proliferării armelor nucleare din Coreea de Nord în Iran nu se va materializa. Prin urmare, Iranul a ales să încerce să-și construiască singur această tehnologie în țara lor, dar mereu suntem îngrijorați că nord-coreenii vor transporta armament nuclear pe undeva, poate în Iran sau în alte locuri. Când ai pe cineva ca președintele Kim în posesia unor arme nucleare, te afli într-o situație extrem de periculoasă.
Pat Robertson: Am remarcat că Biden a făcut ceva pentru care l-aș felicita. În sfârșit a denumit măcelărirea creștinilor armeni de acum un secol ca fiind genocid. Până acum, SUA a refuzat să recunoască acest lucru. Turcia lui Erdogan reprezintă o problemă dificilă. Considerați că Biden a procedat bine ?
Mike Pompeo: Sunt de acord cu ce a făcut. Întotdeauna voi susține deciziile bune. În acest caz, președintele Biden a luat o decizie bună și sunt bucuros să pot susține acțiunea lui în acest sens. Sunt bucuros că a făcut acest lucru, trebuia făcut de mult. A ales chiar un moment istoric în acest sens și e bine că administrația sa a reușit acest lucru. Cu Turcia, este complicat. Noi am fost puși în dificultate, am început prin a încerca să-l eliberăm pe pastorul Brunson. Aceasta a fost prima mea misiune în Turcia. Ne-am bucurat că Domnul ne-a zâmbit și l-am readus acasă pe pastorul Brunson. Am fost însă, provocați de președintele Erdogan, care suprimă libertatea religioasă a propriului său popor și își dorește să construiască un imperiu turc mai măreț. Este o idee dintre cele mai nefericite. Ei sunt membri NATO, dar nu și-au îndeplinit obligațiile față de NATO. Noi am fost duri cu ei, le-am aplicat sancțiuni, chiar am scos din schemă un sistem important de armament. Ei fabricau părți componente din avionul nostru Joint Strike Fighter și am încheiat acel program cu ei. Sper că Turcia va vedea până la urmă că cea mai bună opțiune de viitor este să se alăture Vestului și nu unei perspective islamiste despre lume, care nu va fi benefică pentru poporul turc.
Pat Robertson: Este uimitor că a decis să facă moschee din Sfânta Sofia. -
Mike Pompeo: Foarte trist !
Pat Robertson: - Teribil !
Mike Pompeo: La scurt timp după aceea am mers în Turcia și m-am întâlnit cu un alt lider credincios, patriarhul ecumenic de acolo. Am avut șansa să îl întâlnesc la Istanbul, fostul Constantinopol. A fost ceva glorios să fiu acolo, la rădăcina Bisericii Ortodoxe, și să-i văd pe acei creștini credincioși, care se află într-un loc foarte dificil, în Turcia.
Pat Robertson: Obișnuiam să cred că, dintre națiunile pământului, China va fi cea mai mare națiune creștină din lume. Atât de mulți oameni veneau la Domnul în China, era copleșitor ! Se pare că are loc o trezire spirituală acolo. Vă bucură faptul că atât de mulți oameni vin la Domnul ? În ciuda tuturor acestor lucruri, există o trezire spirituală în lume.
Mike Pompeo: Am văzut-o și eu în mai multe locuri, în Africa, în America de Sud, și sunt încrezător că Duhul lucrează și în China, în ciuda regimului autoritar care încearcă să respingă aceasta și să renege bisericile de casă și chiar dreptul lor de a fi credincioși. Eu cred că poporul chinez va vedea pe Domnul într-un număr mare și va fi ceva glorios. Cred că peste tot în lume, Dumnezeu atinge inimi și schimbă vieți. Sunt extrem de optimist știind că au loc aceste lucruri.
Pat Robertson: Aveți o carieră atât de distinsă și suntem foarte recunoscători că ați fost aici împreună cu noi. - Dumnezeu să vă binecuvânteze !
Mike Pompeo: - Dumnezeu să vă binecuvânteze !
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri
Știre prezentată în cadrul emisiunii „Jerusalem Dateline” 377, difuzată la Alfa Omega TV în mai 2021.