Atac cu rachete
Chris Mitchell, șeful biroului CBN din Orientul Mijlociu: După ce au rezistat o noapte în care au sunat sirenele, Keyla și Javier Montenegro au petrecut vinerea seara într-un adăpost antiaerian.
Keyla Montenegro, pastor, Centro Biblico del Negev: Pe la șase dimineața sirenele au început să sune din nou. Le-am auzit de la distanță, deoarece într-un adăpost sirenele nu se aud așa de tare. M-am ridicat repede și am închis ușa și când m-am întors am auzit un zgomot puternic. A fost explozia.
Javier Montenegro, pastor, Centro Biblico del Negev: Când am părăsit adăpostul, am simțit miros de praf de pușcă și apa curgea pe perete, deoarece racheta a lovit mai întâi rezervorul cu apă, și astfel casa nu a luat foc.
Chris Mitchell: Racheta a lovit clădirea lor, apoi a explodat în timp ce trecea prin tavanul apartamentului lor aflat la ultimul etaj.
Javier Montenegro: Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost faptul că Domnul a pus pace în inima mea. Vecinii sunt martorii noștri. Ei nu au știut de ce suntem atât de liniștiți.
Keyla Montenegro: Mai târziu, am înțeles că am avut parte de numeroase miracole. Dacă racheta ar fi lovit la câțiva centimetri mai încolo, ar fi intrat în casă și ar fi distrus totul. Slavă Domnului că explozia a avut loc deasupra casei și nu în interior.
Chris Mitchell: În jur de patru milioane de israelieni, aproape jumătate din populația Israelului, au fost terorizați în adăposturi antiaeriene. Majoritatea rachetelor au lovit zona de coastă, însă multe au ajuns aici în Beer Șeva, și această rachetă a lovit casa familiei Montenegro.
Javier Montenegro: Trăim în Israel de 19 de ani. Acesta este al șaptelea război pentru noi. La fiecare război vedem că dușmanul folosește o tehnologie mai performantă cu o rază și cu o putere mai mare.
Chris Mitchell: Agenția Evreiască a vizitat familia Montenegro, care a emigrat din Argentina, pentru a-i susține.
Amira Aharonovich, Agenția Evreiască, director general: Această rundă a fost una grea, intensă. Aș spune că așa ceva nu are niciodată vreun rost și nu ar trebui să fie ceva natural pentru nimeni. Nicio populație civilă nu ar trebui să treacă prin ceea ce trecem noi acum. Suntem un popor puternic. Vom trece prin asta, probabil întăriți. Însă ne rugăm pentru liniște și pace pentru toți.
Chris Mitchell: Creștinii din întreaga lume și-au exprimat și ei susținerea față de familia Montenegro, care nu are nimic împotriva locuitorilor din Gaza.
Javier Montenegro: Poporul palestinian nu e Hamas. Din nefericire, ei au un guvern terorist și ei sunt cei care generează acest conflict. Cu toții vrem pace. Evrei vor pace, dar și palestinienii vor pace. Ne-a rămas rugăciunea.
Chris Mitchell: Ei sunt mulțumitori că au rămas în viață.
Keyla Montenegro: Am simțit în viața noastră suveranitatea lui Dumnezeu. Totul se întâmplă cu un scop și pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu, toate lucrurile lucrează împreună spre binele lor. Simt că suntem în siguranță în mâinile Sale.
Javier Montenegro: Dumnezeu, prin mila Sa, a permis să se împlinească Cuvântul Său. ”O mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.” Slavă Domnului că suntem sănătoși. Suntem binecuvântați de Dumnezeu. Vrem să transmitem acest mesaj de pace și speranță Israelului și restului lumii.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega Alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Știre prezentată în cadrul emisiunii „Mapamond creștin” 880, difuzată la Alfa Omega TV în mai 2021.