
Hezbollah amenință direct Israelul cu război | AO NEWS
Secretarul general al Hezbollah, Hassan Nasrallah, a susținut un discurs televizat, în care a lansat o amenințare directă la adresa statului Israel. El a spus că orice atac asupra Ierusalimului, va declanșa un război regional. Atacul la care face referire liderul Hezbollah este „iudaizarea Ierusalimului”.
„Israelienii au presupus că procedurile de iudaizare din Al-Quds, adică Ierusalim, se vor confrunta doar cu declarații și denunțuri. Nu se așteptau ca rezistența să ia această decizie istorică”, a spus el, făcând referire la atacurile cu rachetă ale organizației teroriste Hamas.
El a cerut un război regional împotriva Israelului când a spus că „orice încălcare a Al-Aqsa sau a sfințeniei islamice, în general, nu trebuie să fie confruntată doar de rezistența din Gaza. Soluția trebuie să fie un război regional pentru Al-Quds.” În concluzie, Nasrallah a afirmat că „sfârșitul entității israeliene este mai aproape”.
Un aspect important al acestui discurs este că Hasan Nasrallah în timp ce vorbea arăta bolnav și slab și tușea puternic pe tot parcursul evenimentului.
Știre prezentată în cadrul ediției din 27 mai 2021 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega