
Hamas cere Israelului imposibilul | AO NEWS
Surse din Autoritatea Palestiniană citate de TPS au arătat că un acord de schimb de prizonieri între Israel și Hamas aste tot mai sigur în viitorul apropiat. Hamas are condiții grele pentru Israel. El cere, printre altele, eliberarea lui Marwan Barghouti, șeful grupului armat Tanzim al Fatah. Acesta este un binecunoscut terorist care a fost condamnat la cinci condamnări pe viață în Israel pentru mai multe atacuri sângeroase.
Un alt nume greu este cel al lui Ibrahim Hamed, un membru în vârstă al aripii militare a Hamas din Iudeea și Samaria, care are 54 de condamnări pe viață. Ahmad Saadat, șeful organizației teroriste FrontulPopular pentru Eliberarea Palestinei, este deasemnenea pe lista Hamas.
Egiptul este implicat în negocierile dintre Hamas și Israel. Niciuna distre părți nu a oferit informații despre stadiul la care au ajuns discuțiile. Știm din trecut că Israelul este dispus să facă mari concesii pentru fiecare soldat al său capturat, fie în viață, fie mort. Amintim că în 2011 Israel a eliberat peste 1000 de prizonieri în schimbul unui singur soldat Gilad Shalid, ținut 5 ani în captivitate de către Hamas.
Știre prezentată în cadrul ediției din 11 iunie 2021 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega