
IDF este pregătită să facă față oricărei provocări | AO NEWS
Organizația islamistă Hamas a avertizat Israelul împotriva opricărei agresiuni asupra moscheii al-Aqsa, care este situată pe Muntele Templului, subliniind totodată că monitorizează atent ceea ce a etichetat ca fiind „încercările provocatoare și agresive ale Israelului”. Aripa militară a organizației islamiste, brigăzile Izzedine al-Qassam, au amenințat că nu vor mai aștepta mult timp pentru a finaliza negocierile cu Israelul intermediate de egipteni pentru un „hudna”, cuvântul arab pentru armistițiu.
Răspunzând la această amenințare, Ministrul israelian al Apărării, Benny Gantz, a subliniat, că Israelul este pregătit pentru oricare dintre provocările posibile, inclusiv împotriva celor care sunt clar desprinse de realitate.
Este demn de menționat faptul că ministrul Apărării Gantz a avut o întâlnire cu generalul-locotenent al șefului statului major al IDF Aviv Kochavi în cadrul căreia a subliniat că recenta campanie militară din Gaza a creat o nouă ecuație față de răspunsul Israelului la orice ostilități porvenite din enclava controlată de Hamas.
Știre prezentată în cadrul ediției din 14 iunie 2021 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega