Isreael: rolul simbolic al noului președinte
Isaac Herzog, președintele ales, Ierusalim: Vreau să fiu președintele tuturor, să ascult atent fiecare poziție și să respect fiecare persoană, să subliniez elementele de legătură și să construiesc poduri ale armoniei pentru a aduce împreună pe cei mai zeloși dintre noi ca și pe surorile și frații noștri din diaspora.
Reporter: Tatăl lui Isaac Herzog a avut un rol incredibil în istoria Israelului. Un astfel de moment a fost primăvara lui 1967, o vreme de tensiuni aproape insuportabile pentru liderii Israelului. Amenințările cu invazia veneau din toate părțile și aliații vestici le-au întors spatele. Egiptul a închis Marea Roșie, iar Siria bombarda satele din Galileea. În ceasul cel mai întunecat al Israelului însă, o voce calmă s-a ridicat pentru a descrie miracolul ce urma. John Waage ne aduce detalii.
John Waage, Knesset, Ierusalim: La sfârșitul lunii mai 1967, zarurile au fost aruncate. Curând, Israelul avea să aibă război la toate granițele sale. Premierul Levi Eshkol a încercat să liniștească țara, dar era bolnav și vocea îi tremura în timp ce transmitea mesajul. Generalul armatei Chaim Herzog a intervenit atunci și a spus în ebraică și engleză: O nouă pagină s-a deschis în istoria bătăliilor și a curajului poporului nostru. Adânc în inimile fiecăruia dintre noi, în aceste momente, când ne gândim la cei angajați în această bătălie, există, fie că suntem credincioși sau nu, o rugăciune: Iată că nu doarme și nici nu dormitează Cel ce păzește pe Israel. În timpul Războiului de Șase Zile, Chaim Herzog nu doar că a liniștit națiunea, dar a ajuns și primul conducător militar al Israelului, peste Iudeea și Samaria, după mai bine de 2 000 de ani. El a fost și o puternică prezență ca ambasador al ONU și, mai târziu, ca președinte al Israelului. Chaim Herzog a murit în 1997, dar moștenirea sa continuă să existe. Fiul său, Isaac, avea doar șapte ani când a izbucnit războiul, dar încă își amintește teama care domina atunci.
Isaac Herzog: Știm că a existat o perioadă de așteptare de trei săptămâni înainte de război, când națiunea se simțea ca la Auschwitz. Se credea că Israelul va trece printr-un nou Holocaust. Cine pleacă ultimul, să stingă lumina și să fugă din țară. Aceasta era starea de spirit.
John Waage: Fratele mai mare al lui Isaac, Michael, avea 15 ani atunci. El spune că, fără îndoială, israelienii erau îngrijorați de soarta națiunii.
Michael Herzog, general-maior pensionat: Încă ne amintim, ca mulți alți israelieni, cum săpam tranșee în spatele casei pentru că ne așteptam să fim bombardați, și chiar am fost bombardați. Tel Avivul a fost bombardat de iordanieni în Războiul de Șase Zile.
Chaim Herzog, generalul armatei: Tinerii care au abandonat cafenelele și discotecile din strada Dizengoff, tinerii fermieri, studenții de la Yeshiva, membrii mișcării tineretului, cei din localitățile de imigranți, toți sunt, în acest moment, umăr la umăr, luptând în aer, la sol și pe mare, pentru simplul drept de a trăi.
John Waage: Azi auzim foarte des termenul știri false. În anul 1967, au circulat nenumărate știri false în Egipt și în Siria, iar tatăl vostru încerca să contracareze asta înaintea unor oameni care nu prea aveau habar ce se întâmpla.
Isaac Herzog: Ascultam ceva ce se numea Voice of Cairo. Ei vorbeau în ebraică și spuneau cele mai rele lucruri despre noi, că ne vor arunca în mare...
Michael Herzog: Spuneau lucruri îngrozitoare și a fost o stare de apăsare, însă tatăl meu a oferit o analiză la nivel profesionist. Înainte de toate, el știa care e situația reală.
Chaim Herzog: Difuzăm din Ierusalim, în sunet de bombardamente grele. O ciudată formă de tăcere și anticipare a apărut pe linia frontului, o liniște care ar putea prezice vești dintre cele mai bune.
Isaac Herzog: El difuza mesaje de trei ori pe zi. Difuza și în engleză, ca să poată fi preluat de BBC și alții. De trei ori pe zi, mergeai pe străzile din Tel Aviv și îi puteai auzi vocea prin oraș. Oamenii se opreau și îl ascultau. Era nemaipomenit. Și eu i-am auzit vocea din tranșee. Mama a adus un mic radio și l-am auzi pe tata în tranșee. El ne liniștea pe toți.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri
Știre prezentată în cadrul emisiunii „Jerusalem Dateline” 381, difuzată la Alfa Omega TV în iunie 2021.