Israel are o poziție intransigentă față de amenințarea Iranului | AO NEWS
Ministrul israelian de externe Yair Lapid a încheiat un turneu de trei zile, atât în Regatul Unit, cât și în Franța, menit să transmită hotărârea intransigentă a Ierusalimului, într-un moment în care P5+1, adică Statele Unite, Franța, Marea Britanie, Rusia, China plus Germania sunt angajate în discutii cu o delegație a Regimului Ayatollah la Viena.
Potrivit rapoartelor interne, pe care TV7 le-a coroborat, „în ciuda faptului că Israelul se opune în mod oficial unui acord nuclear”, instituțiile de securitate israeliene speră să fie semnat un acord care să limiteze progresul spre arma nucleară a Teheranului.
Potrivit unui înalt oficial al serviciilor secrete israeliene, care a vorbit pentru TV7 sub condiția anonimatului, Israelul nu este dator nimănui și nu are nevoie de acordul american pentru a se proteja. El argumentează cu două exemple din trecut, când aviația israeliană a lovit instalațiile nucleare din Irak în 1981 și atacul ulterior asupra instalațiilor nucleare ale Siriei în 2007.
Știre prezentată în cadrul ediției din 2 decembrie 2021 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega