Iubind prizonierii
David Howell, proprietar, ”Pipeline Equities”: E o conductă de 90 de centimetri.
John Jessup, reporter CBN: David Howell recunoaște imediat o investiție bună.
David Howell: Iau conducte de peste tot.
John Jessup: La vârsta de 14 ani el a început să lucreze în industria țițeiului. Azi, își câștigă existența prin achiziționarea de conducte subterane vechi, pe care le reabilitează și cărora le dă o a doua viață. Sunt conducte pe care mulți le consideră deșeuri.
David Howell: Eu o consider o reciclare de calitate. Așa cum am spus, e vorba de oțel tubular care poate fi refolosit de mai multe ori.
John Jessup: Într-un fel, David se simte împlinit în ce privește cariera, dar și viața sa.
David Howell: Imaginați-vă o viață egoistă, așa a fost viața mea. Și o mare parte din viața mea se învârtea în jurul alcoolului, a sexului, a banilor a satisfacerii nevoilor personale.
John Jessup: În tinerețe, după ce a devenit soț și tată, a vrut să abandoneze stilul său de viață distructiv. Astfel, s-a adresat Alcoolicilor Anonimi. Imediat după aceea a început să frecventeze o biserică.
David Howell: M-am implicat în AA și am devenit domnul AA. Când am devenit creștin mi-am zis: ”Totul sau nimic”.
John Jessup: Nu a mai băut de 35 de ani. David își dedică noua sa viață pentru a-și împărtăși povestea sa de viață cu toți cei care îl ascultă.
David Howell: Îi întâlnesc pe oameni după o întrunire, mergem să luăm prânzul sau să bem o cafea și eu le spun povestea lui Isus prin desene.
Vickie Howell, soție: Oamenii de la AA au făcut și ei parte din asta, el a experimentat asta acolo, cred că a fost terenul său de antrenare.
John Jessup: Cu mulți ani în urmă, el a scris o carte intitulată ”How to Be a Child of God” și această carte a deschis o nouă ușă.
Vickie Howell: Chiar dacă el are darul evanghelizării, nu și-a închipuit ce va urma. Nici eu nu am știut ce va urma.
David Howell: Succesul lui David i-a fost de folos, dar după 30 de ani în care a muncit în această industrie, el petrece mai puțin timp cu strângerea conductelor vechi de pe câmpurile de țiței, și petrece mai mult timp în misiune, unde strânge suflete pentru Hristos. În astfel de locuri, în spatele gardului din sârmă ghimpată, cu gardieni înarmați și supravegheați constant, cartea lui David Howell are cel mai mare impact.
John Jessup: Echipa de știri de la CBN a obținut un permis care se acordă foarte rar pentru a sta de vorbă cu prizonierii despre valorile ghidului lui David de 52 de pagini.
Kerith Gilstrap, deținut într-o închisoare în Texas: După ce am citit acea carte, viața mea s-a schimbat.
John Jessup: Kerith Gilstrap așteaptă cu nerăbdare să fie eliberat în septembrie. El fusese condamnat la doi ani de închisoare pentru atac deosebit de grav cu o armă mortală. Kerith, cum te-ai schimbat? S-a schimbat personalitatea ta sau comportamentul tău?Kerith Gilstrap: Da, cu siguranță ambele. Am învățat cum să îmi potolesc mânia. Citesc Biblia mai mult, fac mult studiu biblic. Da, cu siguranță.
John Jessup: Credeți că și alții au observat schimbarea?
Kerith Gilstrap: Da, mi-a spus tovarășul meu de celulă.
John Jessup: Ce v-a spus?
Kerith Gilstrap: Mi-a spus: ”Te porți blând cu mine”. I-am spus că încerc să mă îndrept. Când ies din închisoare, nu mai pot fi persoana care am fost cândva.
John Jessup: În trecut, Jackie Beaver nu reușea să își stăpânească mânia și astfel a ajuns la închisoare, unde se află de mai bine de 20 de ani pentru jaf și răpire gravă. El i-a scris lui David și i-a spus că a scris o carte uimitoare, care i-a deschis ochii în multe privințe.
Jackie Beaver, deținut într-o închisoare în Texas: Am citit că pot fi și eu un credincios adevărat, că Isus Hristos a murit pentru păcatele mele. Când am citit asta în carte, a fost ca o gură de aer curat pentru mine. Parcă ar fi preluat controlul asupra mea.
John Jessup: Echipa de știri de la CBN a fost prezentă pentru a filma momentul în care ambii bărbați au avut posibilitatea să se întâlnească cu autorul și să își exprime mulțumirea. Lui David întâlnirea i-a confirmat chemarea de a evangheliza două milioane de bărbați și femei americani aflați în închisori.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega Alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Știre prezentată în cadrul emisiunii „Mapamond creștin” 914, difuzată la Alfa Omega TV în ianuarie 2022.