Elveția dezbate interzicerea „terapiilor de conversie” | AO NEWS
Alianța Evanghelică Elvețiană regretă „greșelile grave din trecut”, dar se opune unei legi care ar putea limita libertatea oamenilor de a căuta ajutor conform convingerilor lor religioase.
Interzicerea așa-numitelor terapii de conversie este cea mai nouă dezbatere socio-politică din Elveția, care ar putea restricționa activitățile bisericilor creștine.
După referendumul din septembrie 2021, care a legalizat căsătoria homosexuală, inclusiv adopția de copii și alte drepturi, acum parlamentarii elețieni sunt gata să discute o altă lege care să protejeze comunitatea LGBT: interzicerea „terapiei de conversie”.
Alianța Evanghelică Elvețiană amintește că oricine ar trebui să poată căuta în mod liber „consiliere pastorală, îngrijire pastorală, educație și discuții”, care sunt oferite de biserici și alte organizații creștine. Interzicerea „terapiilor de conversie” amenință să pună aceste servicii utile sub o suspiciune generală și, astfel, să împiedice persoanele cu o nevoie legitimă să primească ajutor valoros”.
O astfel de lege ar mai putea avea un efect secundar - ca membrii bisericii să ajungă să se teamă că orice fel de învățătură despre homosexualitate din perspectivă creștină ar putea fi incriminată.
Știre prezentată în cadrul ediției din 31 ianuarie 2022 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega













