America se reangajează față de Israel, spunând că Iranul nu va avea arme nucleare | AO NEWS
Înalți oficiali din Ierusalim și-au exprimat frustrarea față de acordul care se conturează în capitala Austriei, pe care ei l-au declarat „foarte rău pentru Israel”.
Comandantul Comandamentului Central al SUA, generalul Kenneth McKenzie aflat în vizită în Israel, s-a concentrat pe eforturile Washingtonului de a atenua îngrijorările Ierusalimului cu privire la o posibilă semnare a acordului nuclear cu Republica Islamică Iran, care pare mai dezastruos decât cel din 2015. Generalul McKenzie a clarificat interlocutorilor săi faptul că Statele Unite își vor respecta angajamentul conform căruia Iranul nu va avea arme nucleare.
Una dintre cele mai spinoase probleme ale viitorului acord constă în faptul că Agenția Internațională pentru Energie Atomică, care monitorizează programul nuclear iranian, va fi limitată în acțiuni. Premierul Bennett a vorbit cu directorul agenției de supraveghere, Rafael Mariano Grossi și a subliniat pozițiile Israelului cu privire la discuțiile de la Viena, precum și situația privind dosarele deschise în AIEA, care au ca obiectiv cercetarea încălcărilor de către Iran a vechiului acord.
Știre prezentată în cadrul ediției din 7 martie 2022 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega