Israelul sărbătorește 74 de ani de independență | AO NEWS
Israelul a sărbătorit joi 74 de ani de independență ca stat evreiesc modern. Sărbătorile au început miercuri seara, după o Zi Memorială dedicată soldaților căzuți și celor care și-au pierdut viața în atacurile teroriste.
În timpul unui discurs special de Ziua Independenței, prim-ministrul Naftali Bennett a numit Israelul „o poveste a speranței, o poveste a spiritului uman, o poveste a supraviețuirii împotriva oricăror șanse”.
La această aniversare situația regională a Israelului este complicată. Rusia a acuzat marți Israelul că îi susține pe neo-naziștii din Ucraina și a apărat comentariile antisemite făcute de ministrul său de externe, semnalând o nouă rupere a relației dintre Ierusalim și Moscova.
Presa din Israel a dezvăluit, citând surse americane, că administrația Biden face presiuni asupra Israelului să trimită arme în Ucraina, gest care ar înfuria și mai tare Moscova.
Hamas a anunțat că dorește o întrevedere de urgență cu oficialii ruși pentru a discuta „problema actuală palestiniană”.
Știre prezentată în cadrul ediției din 6 mai 2022 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega













