Acordurile Avraam rămân în picioare, în ciuda provocărilor din regiune
Eitan Naeh, primul ambasador al Israelului în Bahrain: Am văzut mult progres. S-au înființat două ambasade israeliene în Golful Persic, una în EAU și una în Bahrain, un consulat general în Dubai, zeci de acorduri semnate, 40 de acorduri și documente cu Bahrainul, alte zeci cu EAU și un acord de liber schimb pe care l-am semnat recent cu EAU. S-au întâmplat multe într-o perioadă de timp scurtă. Relațiile sunt încă la început și au nevoie de mai multă îngrijire și protecție.
Chris Mitchell: Ați fost ambasador în EAU, iar acum în Bahrain. Care este reacția din partea oamenilor din Emirate, din Bahrain și în general a celor din Golf, față de Acordurile Avraam ?
Eitan Naeh: Noi suntem bineveniți aici. Cam pe oriunde merg, deși sunt și oameni care nu agreează faptul că suntem aici, oamenii pe care îi văd, fie cei din conducere, fie cei din comunitatea de afaceri, ne primesc cu căldură. Cred că ei cred în ceea ce facem, în faptul că noi creăm o nouă realitate.
Chris Mitchell: De ce și-ar asuma cei din Bahrain un asemenea risc pentru pace, când la doar 150 km de ei au un vecin ucigaș, Iranul ?
Eitan Naeh: Cred că ei profită de ocazia de a avea relații pașnice în regiune și relații pașnice cu Israelul. Avem experiențe pe care suntem bucuroși să le împărtășim. Avem aici o țară-prietenă cu care împărtășim aceleași probleme în materie de lipsa de apă, nevoia de tehnologie și spiritul inovator, toate acestea le găsim și în Bahrain. Cred că punând aceste două țări împreună, ne îndreptăm către lucruri mărețe în viitor.
Chris Mitchell: Ce ar trebui să știe oamenii din Vest și mai ales americanii, legat de Acordurile Avraam ?
Eitan Naeh: Sunt semnificative, de fapt, au adus schimbări istorice în cursul evenimentelor din Orientul Mijlociu. Reprezintă un efort de a merge pe un drum pe care nu s-a mai mers, în a înființa relații între Israel și țările arabe și nu doar atât. În plus, dovedește celorlalte țări arabe și lumii că acest lucru este posibil. Încercăm să construim un model care sperăm că va fi copiat, un model și un tip de relații și de cooperare în care alți tineri mai ales, vor privi la liderii lor și le vor spune: De ce nu putem și noi ? De ce n-am putea să ne alăturăm acestui efort imens pentru a face viața fiecăruia mai bună, mai sigură și mai prosperă ?
Chris Mitchell: Ce amenințare presupune Iranul, nu doar pentru Israel, ci și pentru multe dintre aceste națiuni ?
Eitan Naeh: Iranul e o amenințare existențială pentru țara mea, Israel. Au spus cu voce tare că vor să șteargă Israelul de pe hartă și arma nucleară face acest lucru mult mai simplu de realizat. Liderii noștri, mulți lideri, au spus că nu vor permite așa ceva, dar aici, în regiune, vedem acțiunile Iranului și vedem ce fac agenții săi din Yemen, Siria, Liban și Gaza. Iar cu armele nucleare, s-ar putea să vedem Iranul dezlănțuit. Noi cu o asemenea amenințare ne confruntăm, fie că vorbim de rachete și proiectile lansate către Abu Dhabi, spre saudiți sau israelieni. Ei oricum au încercat toate aceste opțiuni. Chris Mitchell: Domnule ambasador, negocierile legate de acordul nuclear iranian se tot întrerup, iar se reiau. Ce reacții primiți din partea celor din Bahrain și Emirate, aici în Golf ?
Eitan Naeh: Auzim din partea lor tocmai ce vorbim noi acum. Cred că amenințarea și percepția amenințării sunt aproape identice pentru locuitorii din această regiune, care experimentează acest comportament pentru care Iranul a devenit faimos, iar amenințarea și îngrijorarea sunt reale. Cu toții știm că sursa tuturor problemelor din Orientul Mijlociu este Iranul.
Chris Mitchell: Ce rol are mass-media legat de Acordurile Avraam și ce se relatează din regiune ?
Eitan Naeh: Rolul mass-media este să arate tot adevărul, să ofere o perspectivă netrunchiată, întreagă și să le explice oamenilor ce încercăm să facem aici. Este un lucru extrem de important. Oamenii trebuie să audă adevărul întreg, nu părți din el.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega Alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Știre prezentată în cadrul emisiunii „Jerusalem Dateline” 433, difuzată la Alfa Omega TV în iulie 2022.