Pedeapsa cu moartea pentru terorişti a trecut de primul vot din Knesset | AO NEWS
Legislația israeliană care introduce pedeapsa cu moartea pentru teroriști a trecut miercuri primul vot din Knesset. Votul a fost boicotat de majoritatea membrilor opoziției, care s-au alăturat protestelor de stradă împotriva reformelor judiciare. Dar alți membri ai opoziției, inclusiv partidul Israel Beiteinu, au susținut legislația.
Potrivit proiectului de lege, pedeapsa capitală ar fi aplicată cuiva care, „în mod intenționat sau din indiferență provoacă moartea unui cetățean israelian, sau atunci când actul este săvârșit dintr-un motiv rasist sau din ură naționalistă... și cu scopul de a vătăma statul Israel și renașterea poporului evreu în patria sa”.
Partidul arab Hadash-Ta’al a declarat că proiectul de lege „trece o linie roșie clară, ca parte a alunecării Israelului în fascism total”.
După vot, liderul partidului Israel Beiteinu, Avigdor Liberman, a declarat că și în cele mai mari democrații din lume ca de exemplu în SUA din 2015 au fost aplicate peste 160 de pedepse cu moartea, iar în a doua democrație occidentală, Japonia, mai mult de 30. „Prin urmare, ca o țară ce suntem într-un război existențial, cu siguranță putem și trebuie să schimbăm legea.”
Știre prezentată în cadrul ediției din 3 martie 2023 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega













