Israel a sărbătorit Shavuot, sărbătoarea cu 4 nume | AO NEWS
Israelienii au celebrat sărbătoarea Shavuot, ziua care marchează aniversarea zilei în care Dumnezeu i-a dat Tora lui Moise pe Muntele Sinai. Dar are și alte trei nume, care aduc lumină asupra obiceiurilor israeliene și a evenimentelor agricole populare în această perioadă a anului.
Numele cel mai des folosit, Shavuot, sau Festivalul Săptămânilor, se referă la cele șapte săptămâni care au avut loc între ieșirea din Egipt și revelația divină de la Sinai. Festivalul Secerirșului se referă la ofrandele de cereale noi care au fost aduse la Templu în timpul sărbătorii. Ziua este cunoscută și ca Festivalul Primelor Roade, deoarece fermierii își aduceau primele roade la Templu. Al patrulea nume este Festivalul Atzeretului, sau Adunarea, deoarece întreaga națiune evreiască s-a adunat la Sinai.
O tradiție evreiască precizează că Regele David ar fi murit într-o zi de Șavuot.
Creștinii catolici și cultele protestante din Occident au sărbătorit ieri Pogorârea Duhul Sfânt, cunoscută și sub denumirea de Cinzecime. Cuvântul Rusalii provine din latinescul „rosalia”, care reprezenta sărbatoarea trandafirilor în cultura romană. Pogorârea Duhul Sfânt marchează începutul Bisericii, care reprezintă totalitatea credincioșilor, fără deosebire de rasă, naționalitate sau clasă socială și din toate timpurile. Biserica nu este o organizație pământească vizibilă, ci este un organism viu, spiritual, al celor mântuiți, adică al celor care au crezut în Cristos și au fost născuți din nou.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 29 mai 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri













