Medic din Marea Britanie concediat pentru convingerile sale religioase | AO NEWS
David Mackereth și-a pierdut slujba de Evaluator de sănătate și dizabilități al Departamentului pentru Muncă și Pensii după ce a spus în timpul unei sesiuni de formare că, în calitate de creștin, nu va putea, cu conștiința curată, să se adreseze pacienților prin identitatea de gen aleasă sau pronumele lor preferențiale. Oficialii britanici au respis declarațiile medicului creștin, considerând că „nerespectarea preferințelor clienților” s-ar încadra sub „hărțuire” în conformitate cu Legea privind egalitatea din Regatul Unit, o lege din anul 2010.
Mackereth a depus o plângere pentru discriminare religioasă, dar a pierdut la Tribunalul pentru Muncă. Această hotărâre a fost parțial anulată în recurs, dar concedierea sa a fost menținută, atât de Tribunalul de Apel pentru Muncă, cât și de Curtea de Apel.
Avocații medicului creștin se arată nemulțumiți că recursul nu a anulat și concedierea clientului lor, mai ales că în sentință se arată că „deși opiniile sale ar putea fi considerate controversate, nu au fost găsite dovezi care să indice că a oferit sfaturi sau îngrijiri neadecvate pacienților pe baza respectivelor opinii”. Ei spun că procesul va continua la CEDO pentru încălcarea libertății de exprimare.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 15 iunie 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri













