Ministrul de externe saudit a părăsit întâlnirea cu omologul iranian | AO NEWS
Ministrul de Externe al Arabiei Saudite, Prințul Faisal bin Farhan Al Saud, a părăsit o întâlnire cu omologul său iranian la Teheran în semn de protest față de o fotografie cu generalul Gărzilor Revoluției Islamice Qassem Soleimani, care era așezată în cameră, a informat televiziunea Iran International. Soleimani este văzut ca arhitectul Iranului în ce privește conflictele din Orientul Mijlociu, inclusiv înarmarea rebelilor Houthi din Yemen împotriva Arabiei Saudite.
Prințul Faisal ar fi trebuit să țină o conferință de presă comună cu omologul său iranian Hossein Amir-Abdollahian, dar când ministrul de externe saudit a vazut că în încăpere era o poză cu Soleimani a refuzat să înceapă conferința. A cerut schimbarea locului de conferință, iar partea iraniană s-a conformat, în încercarea de a nu deteriora relațiile recent revigorate dintre cele două țări.
Incidentul care arată că relațiile dintre Arabia Saudită și Iran nu sunt atât de solide, a avut loc sâmbătă și în mare parte a fost ignorat de presa de stat iraniană.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 20 iunie 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri













