Armata israeliană demolează casa teroristului care a ucis frații israelieni | AO NEWS
Într-o operațiune de descurajare a terorismului, în cursul nopții de luni spre marți, armata israeliană a operat în tabăra de refugiați Askar din Samaria și a demolat casa teroristului care a comis atacul din Huwara în februarie, în care au fost uciși frații Hallel și Yagel Yaniv.
Surse arabe palestiniene au raportat că în timpul acțiunii au izbucnit ciocniri între localnici și forțele de securitate. Semiluna Roșie Palestiniană a raportat că 58 de persoane au fost rănite din cauza inhalării de gaze în timpul ciocnirilor. Nu au fost înregistrate victime.
În mai, șeful Comandamentului Central al IDF a semnat un ordin de demolare a locuinței lui Abd al-Fattah Hussein Ibrahim Gharusha, teroristul care a comis atacul din Huwara. Ordinul judecătoresc de demolare a fost emis după ce o contestația formulată de familia teroristului a fost respinsă.
Esti și Shalom Yaniv, părinții tinerilor uciși, au scris o scrisoare soldaților IDF care au demolat casa teroristului Abd al-Fattah Hussein, spunând că deși cei doi copii ai lor nu se vor mai întoarce niciodată înapoi, s-a făcut totuși dreptate.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 9 August 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri