O scurtă analiză a „soluței celor două state” | AO NEWS

Dacă Israelul ar permite palestinienilor să aibă un stat al lor, ar exista pace în Orientul Mijlociu!

Corect? Asta spun ambasadorii ONU, diplomații europeni și majoritatea profesorilor universitari. Dar dacă s-ar spune că Israelul a oferit deja palestinienilor un stat al lor și nu doar o dată, ci în cinci ocazii separate? Nu trebuie acceptat acest lucru pur și simplu, trebuie doar cercetat în arhivele istoriei.

După destrămarea Imperiului Otoman în urma Primului Război Mondial, Marea Britanie a preluat controlul asupra majorității Orientului Mijlociu, inclusiv asupra zonei în care este constituit Israelul modern. 17 ani mai târziu, în 1936, arabii s-au răsculat împotriva britanicilor și împotriva vecinilor evrei. Britanicii au format atunci un grup operativ denumit Comisia Peel, pentru a studia cauza revoltei. Comisia a concluzionat că motivul violenței a fost că două popoare, evrei și arabi, doreau să stăpânească același pământ. Răspunsul, a concluzionat Comisia Peel, ar fi crearea a două state independente, unul pentru evrei și unul pentru arabi. O soluție cu două state.

Diviziunea sugerată era puternic în favoarea arabilor. Britanicii le-au oferit 80% din teritoriul disputat. Evreilor, restul de 20%. Cu toate acestea, în ciuda dimensiunii mici a statului propus, evreii au acceptat această ofertă. Dar arabii au respins-o și și-au reluat rebeliunea violentă. Aceasta a fost respingerea numărul unu.

Zece ani mai târziu, în 1947, britanicii au cerut Națiunilor Unite să găsească o nouă soluție la tensiunile care au tot continuat. La fel ca și Comisia Peel, ONU a decis că cea mai bună modalitate de a rezolva conflictul era împărțirea teritoriului.

În noiembrie 1947, ONU a votat pentru crearea a două state. Din nou, evreii au acceptat oferta și din nou arabii au respins-o. Numai că de data aceasta au făcut-o prin lansarea unui război total. Aceasta a fost respingerea numărul doi, când Iordania, Egipt, Irak, Liban și Siria s-au alăturat conflictului, dar au eșuat. Israelul în mod miraculos a câștigat războiul și și-a continuat eforturile de a construi o nouă națiune. Foarte important: majoritatea terenurilor puse deoparte de ONU pentru un stat arab, Cisiordania și Ierusalimul de Est au devenit teritorii ocupate, dar nu de Israel, ci de Iordania. Acesta este un adevăr istoric care nu trebuie uitat. Iordania și Egiptul puteau crea atunci statul Palestina, dar nu au vrut.

20 de ani mai târziu, în 1967, arabii conduși de această dată de Egipt, la care s-a alăturat Siria și Iordania, au căutat încă o dată să distrugă statul evreiesc. Conflictul din 1967, cunoscut sub numele de Războiul de șase zile, s-a încheiat cu o victorie uluitoare pentru Israel. Ierusalimul și Cisiordania, precum și zona cunoscută sub numele de Fâșia Gaza, au căzut în mâinile Israelului. Politicienii israelieni au dezbătut cu privire la acest nou teritoriu. Jumătate doreau să returneze Cisiordania către Iordania și Gaza către Egipt în schimbul păcii. Cealaltă jumătate dorea să-l dea arabilor din regiune, care începuseră să se refere la ei înșiși drept poporul palestinian, în speranța că în cele din urmă își vor construi propriul stat acolo.

Nicio variantă nu a fost acceptată de partea arabă. Câteva luni mai târziu, Liga Arabă s-a întâlnit în Sudan și a emis cele trei „nu”-uri, acțiune ce a rămas în istorie sub denumirea de „îngroparea proiectului palestinian”. Nicio pace cu Israelul, nicio recunoaștere a Israelului, nicio negociere cu Israelul. Din nou, pentru a treia oară, soluția cu două state a fost respinsă de arabi.

În 2000, prim-ministrul israelian Ehud Barak s-a întâlnit la Camp David cu președintele Organizației pentru Eliberarea Palestinei, Yasser Arafat, pentru a încheia un nou plan cu două state. Barak i-a oferit lui Arafat un stat palestinian, toată Gaza și 94% din Cisiordania, având drept capitală Ierusalimul de Est. Dar liderul palestinian a respins oferta. Cuvintele președintelui american Bill Clinton explică cel mai bine situația: ”Arafat a fost aici timp de 14 zile și a spus nu la toate.”

În schimb, palestinienii au lansat un val sângeros de atentate sinucigașe, care au ucis peste 1000 de israelieni și au lăsat mutilate alte mii de persoane în autobuze, în sălile de nunți și în pizzerii. Aceasta a fost respingerea numărul patru.

În 2008, Israelul a încercat din nou. Prim-ministrul Ehud Olmert a mers chiar mai departe decât Ehud Barak și a extins oferta de pace pentru a include terenuri suplimentare și pentru a obține cu orice preț înțelegerea. La fel ca predecesorul său, noul lider palestinian, Mahmoud Abbas, a refuzat oferta. Respingerea numărul cinci.

Între ultimele două oferte israeliene, Israelul a părăsit unilateral Gaza, dându-le palestinienilor control complet acolo. În loc să dezvolte acest teritoriu pentru binele cetățenilor săi, palestinienii au transformat Gaza într-o bază teroristă, din care au lansat mii de rachete spre Israel. Ce se întâmplă dacă palestinienii lasă armele: se obține pace. Ce se întâmplă dacă israelienii lasă armele: se obține un măcel, așa cum s-a putut vedea acum o săptămână.

De fiecare dată Israelul a fost de acord cu un stat palestinian. Palestinienii au respins oferta, adesea în mod violent. Astfel, dacă există cel mai mic interes pentru pacea din Orientul Mijlociu, poate că soluția nu constă în presiunile asupra Israelului de a mai face încă o ofertă pentru un stat palestinienilor. Poate că soluția constă în convingerea palestinienilor să accepte în sfârșit soluția celor două state și existența statului evreiesc. După 75 de ani de la declararea independenței, chiar și în zilele noastre existența statului Israel este încă pusă sub semnul întrebării. Poate ar fi timpul ca lecțiile istoriei să fie învățate.

Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 14 Octombrie 2023.

Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega

Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri