Teroriștii ucid un creștin și răpesc alți 25 în nordul Nigeriei | AO NEWS
Săptămâna trecută bandiții din tribul Fulani au atacat un sat din nordul Nigeriei, ucigând un creștin, rănind doi și răpind alți 25, după cum au spus sursele locale.
În localitatea Ungwan Baka din sudul statului Kaduna, departamentul Kachia, atacatorii au venit în timp ce locuitorii dormeau, a spus localnicul Emmanuei Yusuf. „Sătenii creștini au fost atacați la primele ore ale zilei de marți”, a declarat Yusuf pentru Morning Star News. „Victimele rănite sunt în prezent tratate la spital”.
Un alt localnic, Herbert Chindo, a spus că populația creștină din zona Kachia a suferit și anterior atacuri din partea bandiților Fulani înarmați și a altor grupări teroriste islamiste. „Acesta este al treilea atac asupra comunității noastre”, a spus Chindo. „Vă rog să vă rugați pentru noi.”
Liderii creștini din Nigeria au spus că cred că atacurile grupării Fulani asupra comunităților creștine din Centura de Mijloc a Nigeriei sunt inspirate de dorința lor de a prelua cu forța pământurile creștinilor și de a impune islamul, deoarece deșertificarea le-a îngreunat întreținerea turmelor. Conform Open Doors, Nigeria a fost pe primul loc în lume în ce privește numărul de creștini uciși pentru credința lor în 2022, cu 5.014 de victime.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 6 Noiembrie 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri













