Mesaje evanghelice la investirea lui Milei în Argentina | AO NEWS
Javier Milei, noul președinte al Argentinei, a depus jurământul duminică, 10 decembrie, folosind formula „pentru Dumnezeu și pentru patrie, pe aceste Sfinte Evanghelii”.
În discursul său, noul președinte al Argentinei a recapitulat angajamentele sale din campania electorală privind reformele economice și sociale. Milei, care se identifică drept evreu, a menționat revolta macabeilor, care a avut loc în jurul anului 160 î.Hr., drept „simbol al triumfului celor slabi asupra celor puternici”. Milei a mai spus în campania sa că va muta ambasada țării sale la Ierusalim și va continua să susțină cu fermitate dreptul Israelului la autoapărare.
În aceeași zi, după-amiaza, noul președinte al Argentinei a participat la o ceremonie inter-religioasă în Catedrala din Buenos Aires, împreună cu câțiva dintre oficialii cabinetului său. Evenimentul este neobișnuit pentru o investire prezidențială și a inclus scurte discursuri ale liderilor credincioși.
Președintele Alianței Evanghelice Argentinene Christian Hooft, a făcut o rugăciune către Dumnezeu spunând, cităm, „încă o dată ne aflăm într-un moment critic, un punct de cotitură, la 40 de ani de democrație neîntreruptă. Îți cerem ajutorul! Milă și compasiune pentru Argentina! Nu acceptăm blestemul sărăciei pentru națiunea noastră”, a spus Hooft.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 12 Decembrie 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri













