Calculul strategic al Israelului în mijlocul presiunii internaționale | AO NEWS
În ciuda opoziției internaționale în creștere, Israelul este hotărât să acționeze în Rafah, ultimul bastion al Hamas, care se află la granița cu Egiptul.
„Vom acționa în Rafah, dar voința politică va dicta acțiunea militară și nu invers”, a declarat pentru TPS un înalt oficial din Ministerul Israelian al Apărării. Se crede că Hamas are patru batalioane în Rafah.
Dacă IDF va intra în Rafah, implicațiile politice vor fi uriașe, în special în legătură cu negocierile pentru eliberarea ostaticilor, menținerea relațiilor israeliano-egiptene și posibilitatea de a se descoperi existența tunelurilor palestiniene, care trec pe sub graniță. Israelul insistă că aceste tuneluri au fost un canal pentru arme și provizii către Hamas, ocolind monitorizarea israeliană la punctele de trecere a frontierei. Oficialii israelieni se tem, de asemenea, că ostaticii și liderii Hamas ar putea fi fugi în Egipt.
Cairo neagă că armele Hamas au fost introduse ilegal peste granița cu Egiptul, spunând că, în ultimii ani, armata sa a distrus 1.500 de tuneluri, a construit un zid înalt de șase metri și a creat un tampon de securitate de cinci kilometri lățime pe partea egipteană. Dacă se va demonstra că Egiptul a tolerat contrabanda la granița sa, relația acestuia cu Israelul va avea de suferit.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 16 februarie 2024.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri













