Intoleranță religioasă în regiunea mexicană Oaxaca | AO NEWS
În omilia sa de duminica trecută arhiepiscopul de Oaxaca, Pedro Vásquez Villalobos, a recunoscut că arderea unei biserici evanghelice din Ranchería Cerro Cajón, a fost opera catolicilor care nu sunt de acord cu practicarea altei confesiuni decât cea majoritară, adică cea catolică.
Arhiepiscopul nu a folosit ocoliri sau pseudo-explicații, ceea ce se întâmplă în cazuri similare în cazul altor clerici. El a spus în fața enoriașilor săi, cităm „Cine a ars biserica necatolicilor? Catolicii!”. Apoi a criticat gestul enoriașilor săi, spunând că Dumnezeu nu este de acord cu așa ceva și a mai adăugat, cităm „sunt foarte întristat de ceea ce se întâmplă uneori în comunitățile noastre, îmi produce durere și îmi este rușine.”
Arhiepiscopul de Oaxaca a făcut referire la un eveniment ce a avut loc pe 6 iulie, atunci când un grup de atacatorii au dat foc unei biserici evanghelice și le-au furat credincioșilor „animalele și le-au distrus recoltele”. Autoritățile mexicane din regiunea Oaxaca sunt indiferente în fața intoleranței religioase. Ele declară că vor investiga cazul, dar fac presiuni asupra celor atacați să nu denunțe ceea ce au experimentat în mass-media sau pe rețelele de socializare, fac promisiuni și cer răbdare pentru că în curând legile ar trebui să fie puse în aplicare.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 26 august 2024.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri













